Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a cerut zilele trecute conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud declanşarea unei anchete interne în cazul doctoriţei Livia Geambaşu.
În urmă cu o săptămână redacţia Bistriţeanul.ro a primit o sesizare de la un părinte care a ajuns cu copilul muşcat de câine la spital. Şocat de atitudinea şi vocabularul medicului de gardă de la secţia de boli infecţioase bărbatul şi-a povestit aventura în detaliu. Puteţi citi AICI ce a păţit bistriţeanul.
Situaţia cu care s-a confuntat bărbatul nu este din păcate una singulară, acelaşi medic având şi în alte situaţii atitudini necorespunzătoare.
De data aceasta însă autorităţile judeţene par decise să ia măsuri.
“Am cerut conducerii spitalului să declanşeze o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat în acest caz. Nu este normală o astfel de atitudine. Din acest motiv există o părere atât de proastă despre medici şi spitalul din Bistriţa” a spus Radu Modovan care a asigurat presa că de acum încolo ceea ce se întâmplă la spital va fi monitorizat cu o atenţie sporită.