Teatrul Elisabeta din Bucureşti găzduieşte pe 16 decembrie, de la ora 19.00, un recital extraordinar susţinut de părintele Cristian Pomohaci care e pregătit să-şi delecteze admiratorii interpretând colinde străvechi şi cântece de Crăciun. Ultimele bilete la spectacolul „Am venit să vă colind” pot fi achiziţionate online prin vreaubilet.ro.
Ca să aducă spiritul sărbătorilor de iarnă în sufletele spectatorilor săi, îndrăgitul şi carismaticul interpret remarcat pe scena muzicii româneşti pentru sensibilitatea interpretării şi dragostea faţă de muzica populară şi religioasă – preotul Cristian Pomohaci va susţine la Bucureşti două concerte speciale.
Primul dintre ele are loc chiar la începutul săptămânii viitoare, pe 16 decembrie, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, fiind intitulat „Am venit să vă colind”. În deschiderea concertului de colinde interpretate de Cristian Pomohaci, va exista şi un moment de muzică clasică, al cărui protagonist este violoncelistul Adrian Naidin, membru al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti, recunoscut pentru talentul desăvârşit şi numeroasele concerte susţinute de-a lungul timpului pe scenele din România şi din străinătate.
Biletele la acest spectacol sunt aproape toate vândute, însă fanii cu adevărat pasionaţi care vor să-l asculte colindând – îşi mai pot cumpăra încă bilete online, de pe site-ul vreaubilet.ro.
Nici Ateneul Român nu-l ocoleşte pe preotul bistriţean care va fi invitatul special al unui spectacol de colinde şi cântece străvechi ce vor putea fi ascultate într-un concert extraordinar pe scena Ateneului, chiar în seara de Ajun, pe 24 decembrie.
Actualmente preot paroh la Moşuni-Veţa, judeţul Mureş, Pr Pomohaci s-a remarcat încă din adolescenţă prin talentul artistic, timbrul deosebit şi carisma personală. Debutul tânărului interpret a avut loc în zona folclorului autentic, însă vocaţia i-a purtat paşii spre cântările religioase, care i-au pus în valoare talentul şi sensibilitatea.
A frecventat cursurile secţiei de bizantinologie la Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” şi a absolvit facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Pe 24 decembrie va încălzi inimile celor prezenţi la Ateneul Român cu pricesne şi cântări religioase pline de har, smerenie şi sinceritate, informează amosnews.ro.