Primul concurs de sănii trase de câini nordici din acest sezon s-a desfăşurat zilele trecute la Ciumani (judeţul Harghita), iar preotul romano-catolic Attila Kiss din Rodna a câştigat detaşat categoria B1. Preotul pleacă azi spre Austria, unde va participa la Campionatele Modiale în acest domeniu.
Victorie detaşată, zilele trecute, pentru Attila Kiss, preotul romano catolic din Rodna, care a câştigat din nou, fără probleme, la categoria B1 în prima competiţie a sezonului desfăşurată zilele trecute, la Snowpark Ciumami, în judeţul Harghita - la care a participat şi anul trecut când organizatorii au fost nevoiţi să aducă zăpada în căruţe, de pe versanţii nordici ai Munţilor Gurghiu, de la aproximativ 1.700 de metri înălţime: „Iarna total neobişnuită ne-a creat mari probleme şi aproape ne-a distrus planurile, întrucât zăpada lipsea de pe traseele de concurs. Împreună cu reprezentanţii composesoratelor din zonă am căutat locurile de unde am putea aduce zăpada, pe care am găsit-o pe versanţii nordici. Peste 50 de căruţe de zăpadă am cărat de la vârf...”, povestea anul trecut Attila Kiss, pentru Mediafax, subliniind că în competiţie s-au înscris chiar şi concurenţi care au venit de la o mie de kilometri, din Bulgaria, Slovacia sau Ungaria, dornici să ia parte la concurs alături de însuşi campionul european al acestui sport şi alţi pasionaţi din România.
Preotul Attila Kiss pleacă astăzi spre Austria, unde va participa la campionatele mondiale.
Povestea preotului romano-catolic din Rodna care crește de 10 ani câini din rasa Husky Siberian, cu care a câștigat peste 20 de premii la concursuri de sprint cu atelaj canin din România, Austria, Germania, Slovacia și Ungaria – a început prin 2008, odată cu primul concurs la care a participat. Mai multe detalii despre impresionanta poveste a lui Attila Kiss puteţi citi accesând linkul de mai jos:
VIDEO - FOTO: Preotul campion: a câștigat peste 20 de concursuri de sprint și cu banii făcuți din câini și-a reabilitat biserica!