Vizita primului ministru a fost anunţată în această dimineaţă de autorităţile judeţene. Se pare că Victor Ponta va participa la ceremonialul religios organizat la ora 12.00 în Piaţa Petru Rareş.
Cu ocazia Zilelor Bistriţei municipalitatea a organizat un ceremonial militar şi religios ecumenic urmat de depuneri de coroane de flori, în memoria tuturor eroilor căzuţi la datorie din toate ţările participante la prima mare conflagraţie mondială.
Evenimentul se va desfăşura la monumentul eorilor aflat în Piaţa Petru Rareş şi va începe la ora 12.00. Tot atunci vor fi eliberaţi 100 de porumbei, gest prin care autorităţile locale vor să marcheze 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.
Invitat de seamă la acest moment este chiar premierul Victor Ponta care ultima dată când a venit la Bistriţa, în luna mai, a participat tot la un eveniment militar, în aceeaşi locaţie. Atunci Şoimii Carpaţilor se pregăteau să plece în misiune în Afganistan.