Echipa de handbal feminin CSM Bistrița a reușit aseară să se califice în sferturile de finală ale Cupei României. A învins Corona Brașov cu 29-25 și urmează un alt adversar!
CSM Bistrița a oferit bistrițenilor o mare bucurie aseară. Pentru prima dată, s-a calificat în ULTIMA ORĂ sferturile de finală ale Cupei României după ce a învins echipa Corona Brașov. Rezultatul final al meciului a fost ASC Corona Brasov 25 - CSM Bistrita 29, după ce Bistrița a încheiat prima repriză la 6 goluri distanță de adversar.
Astăzi, bistrițencele au aflat cu cine trebuie să joace în sferturi.
Antrenorul Horațiu Pașca nu subestimează echipa și spune că este un adversar incomod: „Echipa Rapid este un adversar mai dificil decât pare, cu un joc extrem de incomod. Domnul Vasile Mărgulescu este un antrenor foarte bun și cu o foarte mare experiență. Pe mine, personal, mă îngrijorează starea de sănătate a unora dintre titularele noastre, deoarece venim după două meciuri extrem de grele împotriva CSM Roman și ASC Corona 2010 Brașov, în care consumul de energie și consumul psihic au fost la parametrii maximi. Am plecat la drum în Cupa României fără niciun obiectiv, propunându-ne doar să ne bucurăm de handbal și de această competiție, și vom merge la București cu aceleași gânduri”, a declarat Pașca pentru pagina oficială de Facebook a echipei.