Consilierii locali nu au aprobat luna trecută prelungirea contractului dintre Primăria Bistriţa şi Transmixt, firma care se ocupă de transportul în comun în Bistriţa. Primarul Creţu speră că la şedinţa de joi aleşii de la municipiu vor ajunge la un acord şi vor aproba prelungirea contractului.
"Se prelungeşte valabilitatea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistriţa nr. 3/D din 29.05.2009 începând cu data de 29.05.2015 până la semnarea noului contract de delegare, dar nu mai mult de 2 ani", se arată în proiectul ce va fi pe masa consilierilor locali.
Contractul dintre Transmixt şi Primărie expiră luna viitoare, iar Ovidiu Creţu vrea ca prelungirea să fie făcută pe o durată de maxim doi ani. Aleşii de la municipiu au respins luna trecută proiectul pentru că liberalii nu au fost de acord ca noul contract să fie pe o perioadă de doi ani, ei propunând ca prelungirea să fie făcută pe cel mult un an de zile.
"Noi nu am votat împotriva prelungirii contractului de concesiune pentru transportul public. Am propus şi am votat prelungirea cu un an de zile a acestui contract pentru că noi considerăm că timp de şase ani executivul Primăriei Bistriţa şi primarul acestui municipiu au avut suficient timp să vadă ce trebuie făcut în plus, unde este loc de mai bine pentru ca cetăţenii să circule mai în siguranţă, mai confortabil şi mai ieftin. La ora asta trebuia să fie totul pregătit pentru o nouă licitaţie. Pentru că nu este evident că nu dorim ca cetăţenii să circule pe jos, nu vrem să îi privăm de acest drept, dar credem că un an de zile este suficient pentru domnia sa (n.red. Ovidiu Creţu) şi specialiştii din Primărie să pregătească aceste lucruri pentru ca la anul să facem o nouă licitaţie", declara consilierul local PNL, Sorin Hangan, după şedinţa de consiliu local de luna trecută.
Joi consilierii locali vor decide dacă firma Transmixt şi Primăria Bistriţa vor semna prelungirea contractului pentru asigurarea serviciilor de transport în comun în Bistriţa şi localităţile componente.