În contestaţia privindu-l pe Ioan Celsie, candidatul Partidului Poporului Dan Diaconescu la funcţia de primar al comunei Zagra, PDL a avut câştig de cauză. PPDD a rămas fără candidat la primăria Zagra.
Partidul Democrat Liberal l-a contestat pe Ioan Celsie, candidatul PPDD pentru funcţia de primar al comunei şi poziţia lui pe listele de consilieri locali din cauză că nu avea domiciliul stabil în comună în momentul în care şi-a depus candidatura.
Magistraţii de la Judecătoria Năsăud au decis să accepte contestaţia portocaliilor şi să anuleze candidatura lui Celsie. „Admite contestaţia promovată de contestatorul PDL, împotriva acceptării şi înregistrării de către BEC nr. 62 Zagra a candidaturilor numitului Celsie Ioan propuse de către PP-DD BN, pentru funcţiile de primar şi de consilier local al comunei Zagra la alegerile locale din 10.06.2012, şi în consecinţă: Constată ca fiind nelegale Deciziile date de BEC nr. 62 Zagra şi înregistrate sub nr. 1/01.05.2012, respectiv nr. 4/02.05.2012, în ceea ce priveşte acceptarea şi înregistrarea candidaturilor numitului CI”, se arată în soluţia dată de Judecătorie şi necontestată de PPDD.
„Decizia este definitivă şi nu mai avem timp să numim un nou candidat. Vom merge mai departe doar cu lista de consilieri locali de pe care l-am pierdut pe Ioan Celsie, dar avem altă persoană care să-i ia locul pe liste. Cât despre problema cu domiciliul, Ioan Celsie avea intenţii bune, dar nu şi-a dat seama că e o problemă referitoare la flotant”, a explicat Ramona Bugnar, secretar executiv PP-DD.