Nu este puțin lucru să frecventezi cursurile unei școli care are o clădire impunătoare. Iar când aceasta este trecută în lista de patrimoniu a clădirilor istorice care se încadrează în arhitectura unui oraș cu aspect medieval bine conservat, atunci să fii elev într-o clădire ca cea în care își are sediul Colegiul Național “Andrei Mureşanu”, este, cu siguranță, dacă nu impresionant, cel puțin important. Fără a reprezenta o realizare arhitecturală de primă mărime, construcția fostei școli ungurești este printre puținele edificii din Bistrița care să fie marcată de spiritul artei 1900. Sub acest raport construcția se constituie într-un reper istoric și de arhitectură care a impus includerea sa în categoria monumentelor de valoare locală din lista monumentelor istorice.

Conform surselor cercetate, edificiul în care se află astăzi Colegiul Naţional “Andrei-Mureşanu” a fost construit de Ybl Lajos, construcţia lui desfăşurându-se din anul 1911 până în anul 1912. Planul acestui local de şcoală a fost întocmit de arhitectul Ludovic Woll, iar edificiul a cărui construcţie a început la 16 martie 1911, pe strada Fleischeralle (Strada Măcelarilor), astăzi Bulevardul Republicii, nr. 26, a fost pus în slujba şcolii în ziua de 15 mai 1912.

Fără a suferi transformări majore în timp, imobilul rămâne o construcție unitară căreia în deceniul șapte al secolului trecut i-a fost adaugată încă o aripă modernă conţinând 9 săli de clasă care, împreună cu noua sală de sport, dă actuala planimetrie în U a școlii, continuată cu o curte interioară dreptunghiulară.

Este o construcție dezvoltată pe patru niveluri, pe un plan în forma de L implantată la intersecția Fleischeralle (Aleea Măcelarilor) cu Schneidersamm (Strada Cojocarilor). Clădirea are frontul lung paralel cu bulevardul nou, un demisol cu luminatoare dreptunghiulare, un parter care are în axul median o poartă de acces și două intrări în axele 2 și 15 pentru personalul didactic, cele două axe subliniate de un ușor rezalit ( un element de zidărie care se detașează din linia fațadei unui edificiu sub forma unei ieșituri, fie în scopul întăririi rezistenței, fie din motiv decorativ, pentru a da o anumită structură planului clădirii, o anumită compoziție) încoronate de frontoane în arc de factură secesionistă.

Limita dintre parter și primul etaj este subliniată printr-un brâu. La primul etaj fațada are deschideri dreptunghiulare, cu ferestre cu două canaturi, subliniate prin chenare și solbancuri (apărători de beton situate la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperite cu tablă, făcute pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie), iar pe ultimul nivel deschiderile au partea de sus semicirculară. Sub cornișă a fost amplasat un decor din ghirlande. Acoperișul în două ape este străpuns de luminatoare în planul învelitorii. apărătoare de beton situată la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, făcută pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie) .

Cei care pășesc astăzi în clădirea renovată a Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” vor fi surprinși să afle că în trecut destinația sălilor era cu totul diferită de cea de astăzi. Cu ajutorul foștilor elevi și profesori s-au putut reconstitui câteva dintre destinații sălilor din anii 60, care astăzi se cade a fi trecute în revistă. Școală impunătoare cu săli de clasă spațioase concepute cu tavane înalte și ferestre luminoase, cu bogate colecții de fizică, chimie, istorie naturală, sală de desen, gimnastică și birouri, clădirea era prevăzută cu spații de locuit pentru personalul care asigura permanența: directorul, îngrijitorul și portarul.

Astfel, în partea din dreapta, unde se află actualmente sala Centrului de Documentare și Informare și într-o parte din cabinetele medicale era situată locuința directorului și tot în același corp dar vis-à-vis era cea a îngrijitorului, iar în partea din stânga, pe la intrarea profesorilor locuia portarul cu familia sa. Cînd intrai în școală erai întâmpinat de masa portarului care avea grijă să nu se strecoare nimeni în școală fără știrea lui.

Din apartamentele portarului și al îngrijitorului ca și de pa cele două holuri paralele de la parter se intra în curțile interioare, care dau și acum o notă de pitoresc școlii.

 Iesirea în curte din corpurile clădirii se făcea prin ușile batante care există și astăzi, iar casa scărilor era luminată de vitralii care și ele s-au păstrat. Profesoara Iuliana Moldovan își amintește cu nostalgie: „Ce mi-a rămas foarte clar în minte sunt vitraliile. Nu ştiu dacă mai există vreo şcoală care să aibă vitralii. Aş putea şi acum să descriu toate formele şi culorile…”

Elevul care era impresionat de aspectul impunător al fațadei clădirii, trecând pe sub poarta arcuită pătrundea într-o curte largă, împărțită în două de castani groși care vara făceau umbra și răcoare, iar toamna presărau curtea cu fructele lor maronii. În spatele curții se aflau straturile cu flori și legume ale locatarilor permanenți și cotețele de păsări dar și groapa cu nisip unde se dădeau normele sportive. Undeva aproape de mijlocul curții pe laterala din partea opusă sălii de sport era magazia de lemne, iar unde este actuala sală mare de sport erau dale mari de piatră, unde se jucau copiii șotron.

Pe latura dinspre sala mică de sport era un jgheab şi o ţeavă pe care erau montate ţâşnitori la care se împroşcau în pauze copiii cu apă, iar lângă zidurile şcolii erau la început bușteni lungi, care au fost apoi înlocuiți cu bănci, ca în parc, pe care se odihneau copiii în timpul pauzelor

Pe vremuri nu exista chioşcul şcolii. Ori își aduceau mâncare de acasă, ori își cumpărau faimoasa plăcintă. Elevii de gimnaziu nu aveau voie să iasă din curtea şcolii în timpul pauzelor. Plăcinta se vindea la gemuleţul din dreptul scărilor de acces la subsol de sub actuala aripă cu direcţiunea. Gemuleţul se deschidea la nivelul solului…

Au dispărut castanii, magazia de lemne, țâșnitoarea, grădinile din spatele curții, apartamentele de locuit s-au desființat și li s-a dat o altă destinație, însă școala a rămas. Numărul elevilor s-a mărit, sălile de clasă s-au modernizat, iar prestigiul liceului a crescut permanent, ceea ce-i determină pe elevii ei de astăzi să aprecieze aspectul de old school al clădirii în care-și desfășoară activitatea.

Gabriel DANEA, Clasa a X-a D,

Reporter de liceu la ziarul CNAMonline