Şcoala a rămas ca în anii 50 cu două secţii: română şi maghiară, cu deosebirea că elevii nu mai sunt separaţi de cele două părţi ale coridorului. Cum intri pe poartă, în partea stângă, era secţia maghiară, iar în dreapta secţia română.

Un fost elev şi profesor al şcolii îşi aminteşte: „Prima dată am venit cu trăsura şi am intrat în această şcoală pe sub poartă. Mi-am luat traista şi am rămas în curte, urmând să mă deplasez spre internat. La subsol era internatul, la parter şi etaj erau sălile de clasă...”

La începutul anilor 50 se punea mare accent pe costumul popular. O fostă elevă povesteşte că „era o bucurie să te duci la serbări, să te îmbraci în costumul naţional. Erau lucruri legate de diferite sărbători, când activitatea la şcoală era o plăcere şi profesorii îţi erau părinţi.” Deşi erau doar anii 50, încă de pe atunci copiii erau angrenaţi în activităţi de laborator şi făceau diferite experimente.

Dispunerea claselor era la fel ca şi astăzi, doar că nu aveau calorifere, aveau sobe, iar copiii erau câte doi în bancă. Legat de această etapă, o elevă mărturiseşte: „Fiecare clasă avea porţia de lemne... Ni se dădea dimineaţa un braţ de lemne sau două braţe de lemne, în funcţie de ce cantitate era jos, la subsol. Ştiu că noi stăteam cchiar deasupra depozitului de lemne – clasa noastră era actuala clasă Corint... şi băieţii mai sportivi intrau pe geam. Unii intrau la subsol la lemne, alţii stăteau la geam şi noi deasupra, cu geamul deschis... Se aruncau pe bandă rulantă lemnele şi noi le ascundeam în dulapul din perete... Au fost situaţii când se aduceau lemne şi de acasă, deşi toată lumea o ducea foarte greu, era după război, lemnele se dădeau pe cartelă, pâinea se dădea pe cartelă, hainele se dădeau pe cartelă...”

Sistemul prin care era anunţat începutul şi sfârşitul orelor era clopoţelul. Aceeaşi sursă relatează: „Se suna de la un clopoţel prins pe un stâlp în partea secţiei române. Încă înainte de a suna, eram aşezaţi câte doi în bancă...Clopoţelul îl suna badea Simion. Meşter Simion îl chema pe omul de serviciu. Locuia aici, în clădire... Era obligatoriu ca în momentul în care vine profesorul să fim toţi în bănci, să fie linişte, iar când ne ridicam în picioare nu trebuia să facem nici un zgomot... salutam cu voce tare şi ne aşezam...aveam penar din lemn... şi trebuia săfim foarte atenţi să nu cadă ceva în timp ce profesorul ajungea la catedra care era pe un podium...”

De asemenea, se mai spune despre existenţa uniformelor şi a unei gazete a şcolii. Pe atunci copiii primeau în pauza mare câte o felie de franzelă unsă cu marmeladă şi câte o cană cu lapte făcut din lapte praf; mai primeau şi o linguriţă de ulei de peşte pentru a fi mai sănătoşi. Tot atunci erau nelipsite careurile de sfârşit de săptămână, unde erau evidenţiaţi copiii cu rezultate foarte bune la învăţăturtă, după care erau chemaţi şi copiii care făceau rele.

Vidican Florina, clasa aXa I

Proaspăt reporter la ziarul CNAMonline

Surse: mărturii directe ale foştilor elevi şi profesori: Neagoş Dumitru, Moţoc Aurelia, Toma Tiberiu.