Stimularea elevilor se făcea şi prin organizarea careelor. Acestea aveau loc în fieacare sâmbătă şi în cadrul lor se evidenţiau elevii cu rezultate bune la învăţătură sau la alte activităţi şcolare, ei ieşind în faţă şi fiind aplaudaţi. După aceea, elevii care au făcut rele erau strigaţi şi mustraţi, apărându-le caricatura în gazeta şcolii, spre ruşinea lor.

În fiecare săptămână se ţinea la biserică o slujbă de o oră pentru elevi.

Disciplina şi respectul erau importante. Elevii erau învăţaţi să salute profesorii cu voce tare, având mâinile scoase din buzunar şi capul sus, de la un metru distanţă, pentru ca aceştia să aibă timp să le răspundă. Profesorii erau totodată priviţi ca nişte părinţi care îi instruiau şi îi ajutau pe copii.

Până în 1936 nu a existat uniformă, elevii venind îmbrăcaţi decent şi curat, uneori cu piese din costumul tradiţional. Uniformele de străjerie purtate apoi erau asemeni celor ale pionierilor de mai târziu. Pentru igienă se făceau săptămânal duşuri la subsolul şcolii. Programul elevilor nu era unul foarte încărcat, după masa ei având două ore în care făceau sport, învăţau să gătească sau să coase, iar lucrurile confecţionate manual erau prezentate în expoziţii. În băncile lungi stăteau câte trei-patru elevi, mai târziu rămânând câte doi.

Clasele erau îngrijite, elevii care scriau cu toc, peniţă şi cerneală nu desenau băncile şi nu le stricau. Încălzirea se făcea prin sobe, în fiecare dimineaţă omul de serviciu făcea focul în toate încăperile şi oferea claselor porţia de lemne. Tot el era cel care suna clopoţelul mult aşteptat de elevi. Elevii se plimbau în pauză printre arborii grădinii şcolii.

Surse: Memoriile Aureliei Moţoc şi Anei Tătar, foste eleve ale şcolii

Zdrobău Andreea, Reporter de liceu la ziarul CNAM online