Primul festival „Nunta Zamfirei” a avut loc în anul 1966, chiar în Coșbuc, comuna unde a trăit și copilărit poetul cu același nume. Zeci de mii de oameni din toată țara dar și din stăinătate au venit atunci la Coșbuc, pentru a se minuna de obiceiurile de nuntă din zonă, care l-au fascinat și pe George Coșbuc, determinându-l să îi dedice o poezie.

Prima ediție a festivalului „Nunta Zamfirei” a fost organizată chiar în anul în care s-au sărbătorit 100 de ani de la nașterea poetului și a inclus discursuri, dar și o nuntă tradițională ca în Coșbuc.

Mireasa a fost Ana Cifor, o tânără din zonă, care pe atunci avea doar 16 ani, iar mirele, un profesor de educație fizică din comună. Ana, tânăra care provenea dintr-o familie simplă de țărani și care inițial nu avea niciun rol în grandioasa nuntă a fascinat pur și simplu audiența cu naturalețea și frumusețea sa, care se potrivea ca o mănușă cu descrierea lui Coșbuc:

„Ieşi Zamfira-n mers isteţ,

Frumoasă ca un gând răzleţ

Cu trupul nalt, cu părul creţ

Cu pas uşor

Un trandafir în văi părea;

Mlădiul trup îl încingea

Un brâu de-argint, dar toată-n tot

Frumoasă cât eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot

Cu mintea mea”.

Acum, la 50 de ani distanță, pe Ana Cifor sau Zamfira cum o strigă toată lumea, o găsim tot în Coșbuc, la fel de simplă și naturală. Deși ultimele cinci decenii și-au lăsat amprenta asupra chipului femeii, trăsăturile care i-au fascinat acum jumătate de secol pe organizatorii Nunții Zamfirei pot fi observate și acum.

Aceasta a fost aleasă de către regizor chiar pe stradă, fiind fascinat de frumusețea sa. Frumusețea tinerei a dat naștere și la invidii, soția mirelui de împrumut din festival fierbând de gelozie pe tot parcursul evenimentului. „Nevasta profesorului care a fost mire la Nunta Zamfirei nu a mai vorbit cu mine până când acesta a murit. Pfuai de mine ce geloasă era! Când repetam pentru spectacol mi-a spus „Nu râde, că nu e al tău!", își amintește Ana Cifor.

Prima „Zamfira”, curtată de un american și un profesor universitar

Festivalul i-a adus Anei mulți pețitori, printre care și un profesor universitar din Cluj-Napoca, dar și un american. Americanul a stat o săptămână la un hotel din Năsăud, timp în care a insistat fără încetare ca Ana să îi accepte cererea în căsătorie și să plece cu el în Statele Unite ale Americii.

Ana însă a fost de neînduplecat. Nici nu concepea să își lase pământurile natale. S-a căsătorit la doi ani după festival, cu Vasile, un băiat simplu din comună. Nunta lor a fost una modestă, nu a avut călăreți sau tulnice, iar numărul de invitați a fost și el considerabil mai redus.

Întrebată de ce i-a refuzat pe cei care au pețit-o, care puteau să-i schimbe destinul total, Ana ne explică: „Eu le-am spus la toți că nu plec de aici. Unu` de la Cluj, cu facultăți, mi-a tot trimis scrisori, vreun an de zile s-a tot ținut de mine să mă duc cu el la Cluj, dar nu am vrut. Eu atât le-am spus la toți. Nu îi las pe tata și mama, Doamne Ferește".

Filosofia de viață a Anei este pe cât de simplă, pe atât de sănătoasă. Prețuiește dragostea și hărnicia, drept dovadă a ajuns la aproape 50 de ani de căsnicie, iar iubirea e aproape la fel de intensă ca în prima zi. „Cela nu-i de lucru (n.r. intelectualul care a peţit-o). Am zis că cel care îi cu mine trebuie să fie om, că atunci când mă duc undeva nu iau găzdușagu` în spate. Trebuie să fiu mândră oriunde mă duc cu omul pe care l-am ales. Eu omul l-am ales, nu averea. Dacă te înțelegi cu omul, vine și averea”, completează Ana Cifor.