Povestea fabuloasă de viață a lui Tănase Todoran începe în localitatea Bichigiu. Acesta s-a născut în anul 1659 și a murit în 1763, la 104 ani, nu de bătrânețe cum ați bănui, ci tras pe roată, cum aveau să fie uciși și Horea și Cloșca, 10 ani mai târziu.

Dar să începem cu începutul. Pe când era tânăr flăcău, Tănase Todoran se înrolează în armata imperială, ajungând să slujească în regimentul Principele Carol, care avea garnizoana în zona Vienei.

Potrivit istoricului Ironim Marțian, care spune povestea lui Tănase Todoran în Revista Bistriței, acesta a petrecut 11 ani la Curtea Imperială, după care dezertează, din motive necunoscute, și se întoarce în Transilvania.

Întors în Transilvania, Tănase Todoran se alătură cetei de răzvrătiți a lui Pintea Viteazul, unul dintre eroii Maramureșului, devenind în scurt timp unul dintre căpitanii acestuia. După ce Pintea moare, Tănase Todoran se îndreaptă spre Moldova, unde se înrolează și slujește preț de câțiva ani în oastea domnitorului Mihail Racoviță.

Deși are o viață liniștită și nu duce lipsă de nimic, Tănase Todoran se întoarce pe pământ natal, „convins” de persecuțiile și presiunile pornite de habsburgi împotriva ardelenilor, pentru a-i convinge să-și schimbe religia și să renunțe la ideea de libertate.

Habsburgii îl închid pe Todoran în Turnul Dogarilor

Odată întors în Bistrița-Năsăud, acesta este pedepsit pentru dezertare, dar și pentru faptul că a luptat împotriva habsburgilor alături de ceata lui Pintea. Deși istoricii locali nu au confirmat această variantă, se pare că Tănase Todoran a fost ținut captiv tocmai în Turnul Dogarilor, susținându-se astfel ideea potrivit căreia Turnul Dogarilor, singurul care a mai rămas în picioare, a fost folosit și ca închisoare.

Este eliberat din turn în 1750, pe când avea 87 de ani, tocmai din cauza vârstei înaintate. Tănase Todoran însă nu se gândea să iasă la pensie, având planuri mărețe pentru pământurile natale. După ce a fost eliberat, Tănase Todoran se implică în administrația văii Someșului, fiind până în 1758 judele satului său natal.

Eroul din Bichigiu moare la 104 ani, în cel mai crunt mod cu putință: frângerea pe roată. Asta după ce organizează o revoltă în 1763, chiar atunci când reprezentanții habsburgilor erau prezenți la Năsăud pentru jurământul de credință al grănicerilor.

Chiar în timpul jurământului, apare Tănase Torodan, care le spune reprezentanților Curții de la Viena:

 „De doi ani suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti: copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n-avem niciun drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ni-o ciufulească tisturile. Jos cu armele! Alungaţi afară păgânii dintre hotarele voastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la împărătească, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul!” (dezvăluie Ironim Marţian în Revista Bistriţei) 

Câteva luni mai târziu, Tănase Todoran avea să plătească scump pentru această afirmație, chiar în locul unde a făcut-o. Acesta este condamnat la frângerea cu roata. Alți lideri ai răscoalei au fost condamnați la moarte prin ștreang și alte 15 persoane sunt obligate să treacă de 20 de ori prin loviturile de verigi aplicate de 30 de soldați.

Frângerea cu roata, cea mai cruntă execuție

Frângerea cu roata este considerată cea mai cruntă execuție. Cel care urma să fie executat era așezat pe spate, în poziție de răstignit pe bucăți de lemn. Roata folosită era una de car, care avea o șină de fier.

Fiecare lovitură de roată avea drept rezultat frângerea oaselor. Condamnatul era ținut cât mai mult în viață, pentru a îndura cât mai multă durere. Acesta deceda, de regulă, când era lovit cu roata în zona inimii.

FOTO: resboiu.ro