Stelian Andrei participă în perioada 10-11 mai la un concurs naţional de anduranţă ecvestră, ce are loc la Horodnicul de Sus, judeţul Suceava. Bistriţeanul va concura alături de Batal, un Shagya Arab, în vârstă de opt ani.
Stelian Andrei, un kinetoterapeut de 27 de ani, s-a apucat de călărit în urmă cu circa un an şi jumătate, antrenându-se săptămânal pentru a putea participa la diverse concursuri de profil.
"Am început să călăresc acum un an şi jumătate, iar de atunci mă antrenez de 2-3 ori pe săptămână. Fără antrenament şi experienţă nu poţi face performanţă", spune acesta.
Mâine dimineaţă el va pleca la Horodnicul de Sus, judeţul Suceava, unde are loc competiţia.
"Voi concura alături de Batal, un Shagya Arab, în vârstă de opt ani, îngrijit în ultimii ani la refugiul Caii Lupilor de la Şieu-Sfântu, atât de mine, cât şi de echipa de acolo. Concursul are trei probe, de 30, 40 şi 60 de kilometri. Noi vom participa la cea de 40 de kilometri", mai explică bistriţeanul.
Stelian Andrei este singurul reprezentant al judeţului nostru la acest concurs.
"În judeţ există mai multe persoane care ar putea participa la această competiţie, dar acum merg doar eu. Este nevoie de multă răbdare şi mult antrenament pentru a putea face faţă cu brio unei astfel de competiţii. Cu Batal am muncit, atât eu, cât şi echipa de la Şieu-Sfântu, mai bine de doi ani pentru a fi în forma fizică necesară. La finalul cursei, el trebuie să fie într-o formă perfectă de sănătate, să nu fie obosit...", a mai adăugat bistriţeanul.
Cei de la refugiul Caii Lupilor doresc ca la anul, pe lângă Batal, să participe la astfel de concursuri încă un cal, pe care îl antrenează în acest sens.