Pensionarii bistriţeni pot sta liniştiţi, cel puţin deocamdată: poştaşii vor veni să le aducă pensiile. Dacă la Bucureşti 14 oficii sunt închise, angajaţii fiind în grevă, în judeţul nostru activitatea se desfăşoară normal.
Încă de ieri, 14 oficii din Bucureşti sunt închise, după ce angajaţii au intrat în grevă, fiind nemulţumiţi de salariile foarte mici.
Astăzi, mai mulţi angajaţi ai Poştei din Cluj şi Dej au declanşat o grevă spontană, în semn de solidaritate cu colegii lor de la Bucureşti.
De asemenea, la Baia Mare, alţi poştaşi şi-au anunţat intenţia de a declanşa o grevă spontană.
Horea Moruţan, liderul sindical al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România filiala Bistriţa-Năsăud, a declarat pentru Bistriţeanul.ro că "în judeţul nostru nu s-au anunţat proteste, activitatea Poştei se desfăşoară normal".