Viata Anei se invarte in jurul copiilor, ai ei si ai altora, de care se ocupa cu aceeasi grija. Ana este mama a doi copii, o fetita, Alexa, de aproape 12 ani, eleva la Liceul de Muzica, un copil plin de veselie si energie, extrem de inteligent si talentat. Pe fratele Alexei il cheama Eduard, are aproape 8 ani si o poveste cu totul speciala, asemeni Micului Print.

Cand era bebe, Dudu era foarte cuminte. Atat de cuminte incat se juca ore in sir cu razele de soare care cadeau deasupra patutului. Stateam cu Ana in bucatarie la o cafea si, incredibil de intelegator, Dudu nu ne deranja deloc. Se juca linistit chiar daca-i era foame sau sete.

A crescut mai mare si se supara foarte tare daca saream pe el sa-i sarut obrajorii frumosi (apropo, are cei mai frumosi obrajori si ochi din lume). Se supara si pe altii, nu numai pe mine. Nu prea stiam ce se intampla, nu stia bine nici Ana.

Apoi, dupa o vreme, Ana mi-a spus sec ca Dudu are autism. Mi-a spus si ce i-au spus "specialistii" de la Bistrita sa faca cu el. Nimic. Sa se consoleze cu ideea ca nu e nimic de facut.

S-a revoltat, a cautat informatii despre autism si terapii, si-a calculat sansele de a-si salva copilul si a decis: trebuie sa devina specialist in terapie pentru ca asa era cel mai sigur si mai ieftin sa-si salveze copilul. La Bistrita nu erau specialisti in terapii ABA, iar drumurile pana la Cluj ar fi secat-o financiar - Ana era jurnalist atunci.

A platit bani grei pe cursuri si s-a apucat de munca cu Dudu. Rezultatele se vedeau de la o zi la alta. Nu s-a multumit sa lucreze numai cu Dudu, si-a dat seama ca si alti copii din oras au nevoie de terapie si ca e nevoie sa intervii cat mai rapid pentru a-i recupera.

Asa a aparut in 2007 Asociatia Autism Europa Bistrita si un an mai tarziu, printr-un proiect derulat cu Primaria Bistrita, a infiintat Centrul de Resurse si Referinta in Autism „Micul Print”, in incinta Spitalului Judetean Bistrita, str. Independentei nr. 30, intr-o cladire dezafectata. Aici face terapii cu copiii cu autism, alaturi de alti terapeuti pe care i-a format, se intalneste cu parintii, ii consiliaza, iar satisfactia fiecarei zilei se masoara in micile progrese ale pacientilor.

Despre Dudu va mai spun doar ca se descurca foarte bine la scoala, este in clasa I, la Liceul de Muzica, este un copil ca oricare altul, care vrea sa faca totul perfect. De altfel, dintre toti copiii pregatiti de Ana, doar unul nu face cursuri in invatamantul de masa.

"Desi cand eram mica nu dadeam semne ca as ajunge vreodata in stare sa cresc un copil, atat eram de nerabdatoare, azi pot spune ca prefer copiii. Si dintre copii, prefer copiii cu autism. Autismul e o tulburare extrem de stranie si, spre deosebire de alte boli, are o parte extrem de frumoasa. Prin terapie, poti inlatura partea cumplita a autismului si sa ramai cu un om superb. Dupa mine, e o meserie la fel de grea ca si pescuitul de crabi in Marea Nordului. Am avut cazuri extrem de grele, cu adolescenti care mi-au spart laptopuri prin centru. Dar erau saracii ajunsi asa mai ales din cauza ca nu au fost tratati cum trebuie. Daca un copil normal, abandonat la nastere, are o sansa in viata sa ajunga om, un copil cu autism depinde in exclusivitate de parintii pe care i-a dat Dumnezeu si de oamenii care se ocupa de el. Deci, daca are niste parinti slabi sau nestiutori, sau ignoranti sau nepasatori, ca sa nu zic dezinteresati, nu are absolut nici o sansa pe lumea asta sa ajunga om intreg. Ma supar foarte tare atunci cand vad parinti care nu fac absolut tot ce e omeneste posibil pentru copii. Adevarul e ca e extrem de greu. Necesita ani de zile de terapie. Dudu a facut zece ore de terapie pe zi dinainte sa aiba 2 ani. Majoritatea o sa zica ca nu fac din cauza banilor, dar adevarul e ca azi sunt atatea informatii disponibile peste tot incat daca vrei cu adevarat poti lucra cu copilul, atat cat poti", imi explica Ana.

Pentru a se ocupa de copiii cu autism, Ana a renuntat la presa si la a mai scrie poezie, desi le facea pe amandoua foarte bine si era apreciata. Se mai revolta cateodata si scrie cate un editorial pentru ziarul nostru. Dar prefera de o mie de ori lucru cu copiii. Am intrebat-o daca lumea lor e mai frumoasa. Mi-a raspuns: "Nu. Am avut dilema asta odata. De ce sa ma chinui sa recuperez un copil, doi, zece ca sa ii integrez intr-o lume ca a noastra. Dar, din experienta stiu ca cei care sunt lasati in lumea lor nu ajung niciodata fericiti. Mai devreme sau mai tarziu sufera ca nu stiu si nu pot sa comunice si ajung agresivi, autoagresivi, terorizati de lumea pe care nu o inteleg deloc. Deci nu prea ai de ales. Trebuie sa-i aduci macar in pragul in care sa inteleaga un pic din ce se intampla in jurul lor si sa poata sa isi comunice nevoile. Insa ei sunt extrem de frumosi si de puri. Si nu puri in sensul retardatilor mintal, au o stranietate din alta lume. De cand lucrez cu autisti, adica de 5 ani, nu am mai cunoscut absolut nici un om macar relativ interesant sau care sa imi atraga atentia intr-un fel sau altul. Ce-am vazut eu la ei ridica stacheta extrem de sus. Oamenii normali sunt plictisitori, se inscriu in niste tipare banale. Eu as vrea sa lucrez mereu cu copii. Cand sunt bolnava sau in vacanta ma gandesc mereu la copiii de la centru. Sun sa vad ce fac. Pot sa iti spun ca nu ma port prea frumos cu parintii uneori. Sa zicem ca am mai multa rabdare cu copiii decat cu oamenii. Sunt cam insuportabila pentru multi. Insa cand incep sa lucrez cu un copil, daca parintele asculta si colaboreaza poate fi sigur ca e pe cel mai bun drum pe care copilul lui poate merge."

Ana Dragu e o fiinta cu totul speciala. E o mama speciala, un jurnalist cu o viziune aparte, un poet diferit, o prietena sincera, un om cu puteri care le depasesc pe ale oamenilor de rand.

A avut puterea sa lupte cu un sistem tampit, sa-l invinga, sa arate ca se poate daca vrei, sa-i convinga pe rand pe toti sefii de institutii ca este important sa o sustina in salvarea copiilor cu autism. A renuntat la ce-i placea de dragul copiilor si si-a dedicat viata lor. Cati dintre noi am putea face asta?! Nu stiu. Dumnezeu sa nu ne incerce, ca nu stiu cati, cate, am avea puterea ei.

Atunci cand e vorba de copii si mai ales de copiii cu nevoi speciale, Ana este ca o leoaica si nu v-as sfatui sa stati in calea ei. Dar v-as ruga sa o ajutati in misiunea ei speciala pe Pamant, aceea de a salva copiii. Ana este foarte suparata ca sunt copii de la tara care nu au bani nici de autobuz pentru a veni la Bistrita, la sedintele de terapie. Este dispusa, daca sunt firme interesate sa sustina financiar cazul unui copil, sa prezinte periodic evolutia acestuia, progresele uimitoare dupa aplicarea terapiilor. Asadar, atunci cand va ganditi sa completati declaratia cu redirectionarea a 2 la suta din impozit catre o asociatie non-profit, daca vreti sa o ajutati in lupta ei intrati pe pagina de internet a asociatiei,www.crra.ro, contactati-i si donati-le acei bani pentru a sustine terapiile copiilor.

La multi ani, Ana! La multi ani mamelor din toata lumea!