Există şabloane pentru orice: pentru artiştii neînţeleşi şi singuratici, pentru artiştii cu părul vâlvoi şi papucii scâlciaţi, eventual. Există şi şablonul artistului excentric sau cel al artistului foarte popular, dar toate acestea există mai mult în imaginaţia colectivă decât în realitate – consideră Georgiana Vrânceanu Cotuţiu, amintindu-şi de primii săi paşi în pictură:

„Clasicul „pictez de când mă ştiu” mi se pare cam mult spus... Am însă amintiri cu albume de artă cu lucrări de Tonitza, Ghiaţă, Luchian – ce se găseau prin anii ’80... Le răsfoiam şi-mi imaginam că cei care le-au pictat sunt cel puţin nişte zei. Prin clasa a treia am început să-i copiez: mă interesa şi rama lucrărilor şi ţineam să desenez ramă la orice mâzgălitură. Cu arabescuri şi motive vegetale cum vedeam prin alte clase la goblenuri... În clasa a V-a am avut prima mapă cu lucrări, mă pregăteam pentru Liceul de Artă, mă priveam foarte serios şi-mi tot deschideam mapa cu gesturi largi. În aceşti ani am început să „VĂD”. Nu era cum îmi imaginasem...”

După anii de liceu la „Corneliu Baba” au urmat cei de facultate, la Arte Vizuale, în Oradea. Din 2003, timp de 3 ani, a fost profesor chiar în liceul pe care l-a absolvit:

„Marcel Lupşe, cel care mi-a fost profesor şi îndrumător, m-a ajutat atunci enorm, mi-a oferit atelierul lui şi mi-a găsit un loc în desfăşurarea orelor de la grupa lui de pictură. Mare noroc am avut, a fost un început uşor şi frumos datorită lui. Alexandru Gavrilaş m-a sprijinit în acţiunile pe care le făceam cu copiii, a fost un director energic şi foarte implicat în activităţile şcolii. Copiii mi-au fost dragi dintotdeauna. Şi văzându-i lucrând, descoperind şi inventând propriile reguli şi direcţii în temele propuse, eram sigură că asta vreau să fac. Să pictez cu ei. Să le arăt micilor dar importanţilor oameni, tot ce ştiu eu. Şi ce nu ştiu, să învăţ de la ei. Îmi amintesc şi acum de mulţi dintre ei...”

Georgiana cochetează şi acum cu designul şi creaţia vestimentară sau ilustraţia de carte iar un profesor i-a spus odată că are un desen plin de forţă şi că “era bine dacă ai fi fost bărbat...”

Cum e să fii femeie în lumea artelor? "Au existat în istoria artei cupluri de artişti, dar numai unul a reuşit să se facă vizibil. Cu sacrificiul celuilalt, desigur. Un sacrificiu asumat, probabil. Poate însemna asta noroc sau fericire în viaţa de familie? Poate. Cine era vizibil? De cele mai multe ori, el. Chiar şi în cazul Fridei Kahlo, atât de cunoscută azi, Diego Rivera era cel solicitat în cele mai multe proiecte, tot el gira pentru ea ca şi artist. Lucrurile care te fac fericit diferă de la om la om. Se poate ca fericirea mea să însemne ca tu să fii împlinit....”

Georgiana Vrânceanu Cotuţiu admite că există şi compromisuri în cariera unui artist: "...Dar trebuie făcută diferenţa între compromisurile artistice şi cele “lumeşti”, cele artistice fiind inacceptabile. Cred că un artist decent nu îşi va schimba stilul sau temele dominante în funcţie de direcţia din care bate vîntul modei şi nici nu va accepta să îşi pună semnătura pe o lucrare care nu îl reprezintă. Pe de altă parte, nu este un sfîrşit de lume dacă un artist, probabil aflat la început de drum, ajunge să expună în spaţii nepotrivite sau să-şi găsească un loc de muncă într-un domeniu de activitate fără vreun fel de tangenţă cu lumea artelor...”

Între timp, Georgiana pictează misterul lumii binelui şi al răului: „De aici şi tema scaunelor, cea care mă mai bântuie şi acum. E o temă socială, despre obscuritate, derizoriu, despre carnavalul care ne permite să ne jucăm rolul şi masca după pofta inimii. Ne închipuim că suntem experţi în toate şi ne întreţinem cu amăgiri... Scaunele mele iau forma celui care le ocupă. Sunt dătătoare de iluzii. Schimbă o identitate măruntă cu una fabuloasă. Ele pot fi tronuri sau scaune fără şezut. Mi se întâmplă să dăruiesc scaune şi să le spun “locul tău”. Chiar şi în gând...” povesteşte tânăra artistă.

După ce a activat ca profesor la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”, după ce a fost fashion designer şi a participat la zeci de expoziţii, tabere de pictură şi workshop-uri în Polonia, Bulgaria, Germania, Italia sau România – Georgiana Vrânceanu Cotuţiu visează la următoarea expoziţie personală:

„Aş vrea ca lucrările să fie pregătite, că aşteaptă să fie expuse. Realitatea e că sunt dosite, bietele, “carepeunde”. Acasă la părinţii mei, în balconul nostru învelite în folii, în cămară. Din păcate. Multe sunt în faza de crochiu, în mape. Altele sunt doar în mintea mea, le păstrez pentru când voi avea spaţiu unde să lucrez. Pe frontul acesta lupt, ca să zic aşa, pentru un atelier unde să pot picta şi pregăti o expoziţie. Aşa simt că trebuie să se întâmple lucrurile. Sunt destul de încrâncenată în această poveste şi simt că voi reuşi într-un viitor foarte apropiat să-mi scot lucrările din mult visatul “viitor atelier”…

Rubrica PORTRETUL UNEI DOAMNE este susţinută de Agenţia de Imagine Bistriţa