“Am iubit enorm cuvantul scris, iar iubirea aceasta nu s-a sfarsit inca. Intotdeauna am stiut ca destinul meu este legat de carte: de cartea pe care am citit-o, cartea pe care n-am apucat inca s-o citesc, cartea la care nu am avut acces inainte de 1989... Poate de aici si motivarea foarte puternica si dorinta enorma de a avea acces la un bun inaccesibil. Iar atunci cand ai o pasiune, gasesti intotdeauna si solutii. Daca, prin cine stie ce minune, pasiunea coincide cu munca, atunci traiesti o situatie ideala”, a povestit Cornelia Macarie.

In martie, 1990, Cornelia Macarie s-a prezentat la un concurs pentru ocuparea functiei de director la Centrul Judetean de Librarii. Contextul nu era deloc prielnic, personalul era in greva, se pregatea demiterea vechiului director si toata lumea a privit-o cu multa suspiciune: era femeie, nu avea decat 27 de ani, iar grevistii strigau in curtea intreprinderii: “A fost o combinatie aproape fatala, dar am trecut cu brio de proba scrisa si de cea orala. Ii datorez increderea domnului Maria Nicolae, care atunci era primarul judetului (asa se chema functia), care alaturi de Cornel Cotutiu, seful culturii judetene, mi-au acordat o sansa. Imi amintesc si acum ca m-a intrebat “Esti capabila cand esti foarte foarte nervoasa sa te opresti si sa iei decizia peste o ora, peste o zi?”. Sincer, habar nu aveam atunci daca sunt sau nu capabila, am stiut doar ca trebuie sa raspund – da, sunt! Dupa aceea am aflat ca au fost multe discutii pentru validarea concursului, pentru ca le-a fost teama sa numeasca o femeie in functie de conducere. Apoi am invatat totul din mers. Cine intra acum in business are atatea posibilitati de a invata cum sa faca... Noi am invatat gresind, nu de putine ori. Am invatat pe pielea noastra...”.

Afacerea cu librarii s-a dovedit dificila de la inceput. In anii '90-'95 romanii ingurgitau orice exista intre doua coperti. Era o foame fantastica de carte, iar Cornelia Macarie a experimentat pe propria piele cum se aduce cartea de la Bucuresti, in masinile de marfa. Se cumparau carti de la editurile din capitala, pe piata de carte nu exista niciun fel de sistem de distributie si se mergea pe principiul “Cine apuca primul, acela are ce sa vanda”.

Daca, intre timp, s-a pus la punct sistemul de distributie, dificultatea intervine din alt punct de vedere: “Acum e greu in industria cartii pentru ca, dintotdeauna, pe ultima pozitie in achizitiile oamenilor a stat cartea. Bugetul unei persoane sau al unei familii (si e si normal sa fie asa) este cheltuit prima oara pe mancare, apoi pe imbracaminte, apoi pe chirie si alte utilitati. Abia la urma, se gandesc oamenii la sufletul lor, la educatie sau la carti. Asa ca, industria cartii a mers greu si la inceput si acum. Daca ar fi fost sa ne bazam doar pe vanzarile de carte si papetarie, ar fi trebuit sa inchidem afacerea de multa vreme. Din fericire, avem si spatii care, fiind disponibile, au fost date in chirie, prin urmare avem venituri din chirii care ne permit sa supravietuim”.

Cornelia Macarie a investit in spatii si, recunoaste, fara falsa modestie, ca nu exista in multe orase librarii care sa arate la fel de bine ca librariile bistritene, din punct de vedere al aspectului interior. Cu toate ca pare ireal, exista in Romania orase mari care nu se pot lauda nici macar cu o librarie. Atunci cand s-a confruntat cu acest aspect, Cornelia Macarie si-a propus un tel: “Atata timp cat eu sunt in viata, din Bistrita nu vor disparea cartile.”

Singura ei tristete ramane faptul ca fiica sa nu e interesata de aceasta afacere, in ciuda pasiunii pentru carti mostenita de la Cornelia Macarie. “Motivatia fiicei mele s-a indreptat spre o alta directie. Nu-mi dau seama daca e bine sau rau, dar a fost o mare frustrare pentru mine s-o aud spunandu-mi raspicat, cand era inca in liceu, ca nu vrea sa traiasca in Bistrita si ca are un alt tip de vis... Am rugat-o ca, macar atunci cand eu nu voi mai fi, sa aiba grija ca librariile sa-si continue existenta, chiar daca ea nu va fi aici. Acum nu mai este o problema, poti sa conduci o afacere si de la 5000 de kilometri. I-am cerut sa incerce sa pastreze cartea in orasul acesta...”

O mare satisfactie o reprezinta pentru Cornelia Macarie si profesoratul la Universitatea Babes-Bolyai inceput in anul 1998. De doi ani este conferentiar si preda, atat in Cluj cat si in Bistrita, discipline economice pentru viitorii functionari publici la Facultatea de Stiinte Politice si Admninistrative, sectia Administratie Publica. Se considera unul dintre dascalii care predau din practica acumulata, iar ceea ce asigura succes cursurilor sale este tocmai perspectiva inedita: “Cred ca reusesc o abordare mai realista si mai corecta din cauza implicarii mele intr-un business. Experienta din activitatea practica este un bun condiment in procesul didactic.”

In rest, pentru dimensiunea si structura populatiei sale, Bistrita i se pare Corneliei Macarie un oras viu, din punct de vedere cultural. Daca ar fi ceva de reprosat spatiului cultural bistritean, ar fi doar lipsa de colaborare intre managerii si institutiile culturale: “Competitia e foarte buna, datorita ei evoluam, dar am vazut de multe ori evenimente care se desfasoara parca intentionat la aceleasi ore. Pentru asta sufera publicul bistritean tinta care de multe ori este acelasi, si la un concert si la un vernisaj sau o lansare de carte. Ar trebui sa fim mai buni prieteni, sa colaboram mai bine si toata lumea ar avea de castigat.”