Poate stârni invidia multora dintre reprezentantele sexului frumos prin simplu fapt că ea nu-și pune problema niciodată dacă în casa ei cântă cocoșul sau găina. Alexandra Moise-Popescu nu are această dilemă existențială pentru că este în fericita postură de a fi jumătatea unui cuplu în care ambii parteneri cântă! Și mai cântă și în același loc, altul decât casa: în orchestra muzicii militare a Batalionului 405 Sprijin Logistic ”NĂSĂUD”, din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” Bistrița. Muzica a dus-o în Armată, iar Muzica militară i l-a scos în cale pe soțul ei. Așa că, pentru Alexandra Moise-Popescu lucrurile sunt clare, la fel ca ordinele din sistemul în care acum activează: nu se discută, se execută! Iar ea doar ”execută” ceea ce îi ordonă destinul. Pentru că, Alexandra Moise-Popescu crede că nimic în lumea asta nu este întâmplător și nu are nici un rost să te opui rânduielilor vieții.

A ales să îmbrace haina militară încă de când era în primul an la Conservatorul din Iași, la secția interpretare muzicală, instrumente. Atunci a aflat de la un coleg de existența muzicii militare și de posibilitatea de a opta să cânte în Armată. Alexandra nu a stat prea mult pe gânduri și a decis să renunțe la civilie, pentru a ajunge la Muzica militară. Nu a intrat pur și simplu pe o ușă larg deschisă, ci a dat examene și probe, ca pentru orice armă. Alexandra a susținut probe sportive, examen de limbă engleză și test psihologic pentru a putea cânta în armată, la care s-a adăugat o selecție dură pe baza competențelor profesionale și probe practice la instrument. Iar în 1 iunie 2009 a ajuns la Bistrița, la Muzica militară. A ales Bistrița pentru că a fost convinsă de inimă să aleagă acest loc: aici activa deja soțul ei, pe care l-a cunoscut la București, când ea dădea examenul de intrare în sistem, iar el, parte a sistemului, era la un curs de perfecționare.

Este singura femeie în orchestra Muzicii militare și are doar cuvinte frumoase de spus despre colegii săi, despre care recunoaște că îi simte cum o protejează când are de făcut față unei situații mai speciale. Dar Alexandra nu consideră atenția bărbaților în uniformă, colegii sau superiori, ca un favoritism, ci o dovadă de bună creștere și respect.

Recunoaște că i-a fost greu să se dezlipească de ”dulcele târg al Ieșilor”, dar a decis să lase sentimentalismul la o parte și să se considere ”acasă” acolo unde își construiește viața. La Bistrița muncește, aici îl are pe soțul ei Eugen, aici a devenit, în 2011, mama unei minuni pe nume Ștefania. O minune care a învățat mai repede să cânte decât să vorbească. O minune care nu lipsește la nici unul dintre evenimentele la care Alexandra este pe scenă, cu flautul său fermecat, pentru a duce publicul în lumea frumoasă a muzicii de fanfară.

Rubrica PORTRETUL UNEI DOAMNE este susținută de Agenția de Imagine Bistrița