Adriana Bartha s-a nascut pe plaiuri nasaudene, intr-o familie de silvicultori, unde a avut o copilarie fericita. Inca de mica, a prins dragoste de natura, fascinata fiind de drumetiile prin padurile din zona, alaturi de parintii ei.

“Eu m-am nascut cu silvicultura in sange, crescand intr-o familie cu padurea a doua casa. Eram plini de viata, cand se lua curentul, noi cantam! Hainele verzi le aveam tot timpul in cuier! Nici nu am conceput sa aleg alta profesie, desi parintii mei au incercat subtil sa ma indrume spre altceva. Tata m-a atentionat ca majoritatea femeile din silvicultura au o soarta crunta: la birou, printre hartoage! Iata ca s-a intamplat si lucrul acesta, iar acum ii dau dreptate”, povesteste Adriana.

Hotarata sa paseasca pe drumul dorit, urmeaza cursurile Liceului “George Cosbuc” din Nasaud, sectia matematica – fizica, pe care le incheie in 1992, perioada in care se afirma si la olimpiade pe materiile de profil si biologie. Se inscrie apoi la Facultatea de Silvicultura din Brasov, urmata de un Master pe aceeasi specializare. Primul ei contact cu munca din silvicultura avea sa fie intr-o zi de luni, 1 iulie 1997, imediat dupa examenul de licenta, fara a avea macar cateva zile de vacanta. Dornica sa deprinda meseria, se angajeaza la Ocolul Silvic Nasaud si isi incepe ucenicia in silvicultura alaturi de cei pe care, mai tarziu, avea sa ii numeasca mentorii ei: inginerii silvici Mihai Dimache (tatal ei), Emilian Horga si Gheorghe Ivan, actualul director al Directiei Silvice Bistrita-Nasaud. Adriana Bartha nu este lipsita de umor nici cand vine vorba despre propria sa persoana:

“De vreo 15 ani de zile vreau sa-nvat paduraritul / Dar sunt tot in clasa’ntaia: repet scrisul si cititul!...”. Cu cine lucreaza mai bine? “Lucrez cu barbatii poate chiar mai bine decat cu femeile, pentru ca imi place stilul si puterea lor de munca. Eu oricum imi doream sa fiu baiat. Am fost chiar portarul echipei de fotbal in liceu”, spune Adriana Bartha.

Atrasa de subtilitatile mintii umane si de calitatea relatiilor interumane, Adriana Bartha s-a inscris anul trecut si la Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, unde urmeaza cursurile la fara frecventa pentru o perioada de 3 ani, urmand sa continue si masterul.

“Riscam sa pasesc pe gheata subtire a diletantismului: sa citesc orice imi cade in mana, sa imi dau cu parerea uneori, iar lucrurile astea au inceput sa imi displaca. Incurajata si de familie, am decis sa merg din nou la scoala – de care imi era tare dor! – si sa studiez psihologia la nivel universitar. Aceasta alegere este si o ofranda simbolica in memoria mamei mele – care avea un fler nativ de a relationa si te vindeca pur si simplu cu optimismul sau”, mai spune Adriana.

Silvicultura si psihologia nu-i sunt suficiente Adrianei, asa ca s-a apucat sa faca, cu foarte multa pasiune, bijuterii si martisoarele hand-made. A inceput in primavara lui 2010, din dorinta de a crea simboluri ale primaverii ceva mai speciale, pe care fetita ei sa le imparta colegilor de la scoala. Doi ani la rand, de Dragobete, a vandut martisoare la taraba, pe care le oferea cu biletele colorate cu poezii de dragoste ale marilor nostri poeti. Dupa martisoarele care au avut un real succes, au urmat cerceii, bratarile si colierele, pe care si-a pus amprenta intr-un mod original si creativ.

“E o activitate care pe mine ma relaxeaza si nu o fac pentru castig. Asa cum alte persoane croseteaza sau fac goblen, asa ma delectez si eu cu acest “artizanat urban” ce necesita migala” - sustine Adriana.

A participat si la diverse expozitii cu vanzare, precum Targul Verde din Cluj-Napoca, eveniment la care, alaturi produsele hand–made, a confectionat si martisoare-de-iarna din lemn, denumite sugestiv “decembrisoare”. Voluntariatul in cadrul Clubului Rotary Bistrita Nosa a devenit o alta preocupare importanta a Adrianei Bartha, cu atat mai mult cu cat tatal ei a fost membru fondator al primului club Rotary din Bistrita. A participat indirect pe parcursul anilor la diverse actiuni, iar din primavara lui 2009 devine unul dintre cei 35 de membri ai Clubului. Marturiseste ca se simte implinita pentru ca poate contribui la realizarea proiectelor clubului spre binele comunitatii.

Faptul ca a fost nevoita ca inginer silvic sa renunte la munca de teren nu a deranjat-o in mod deosebit pe Adriana, pentru ca a trebuit in mod firesc sa se adapteze vietii de familie. Este casatorita de 14 ani, sotul ei fiind de asemenea inginer silvic, dar acum lucreaza in alt domeniu, in mediul privat. Impreuna au o fetita pe nume Ioana, eleva in clasa a IV-a. Cu nostalgia unui copil, Adriana regreta faptul ca, in zbuciumul vietii cotidiene urbane, timpul alocat excursiilor in natura tinde sa devina istorie.

“Facand o comparatie intre cum era copilaria la Nasaud, cand ieseam mereu in natura, si cum e viata noastra de acum, constat ca... sunt mari diferente. Eu si sotul petrecem zilnic ore in fata calculatoarelor, cu telefoanele la urechi, ajungem acasa destul de stresati si nu prea mai iesim”.

Atunci cand se poate dispersa de multitudinea de activitati in care este implicata, Adriana prefera sa se joace cu fetita ei sau sa citeasca. Stie sa cante la diverse instrumente muzicale, precum acordeon, chitara, fluier, muzicuta sau chiar la... piaptan. Nu se considera o femeie de succes, dar recunoaste ca si-a facut curaj sa incerce in viata de toate, chiar daca uneori s-a simtit neputincioasa.

“Nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara asentimentul tau” este o zicere cu talc a Eleanorei Roosevelt, pe care o repet deseori. E important sa avem mereu ochii deschisi la tot ceea ce se intampla in jurul nostru si sa ii ajutam pe ceilalti, macar cu o vorba buna!”, este convingerea Adrianei Bartha.