Este primul ideolog responsabil cu strategia unuia dintre cele mai mari partide din România, are o personalitate puternică şi un stil direct – calităţi „exotice” în capitală care l-au propulsat în vârful ierarhiei social-democraţiei – este admirat de tineri, apreciat de adversarii politici, respectat de oamenii de media locală şi naţională şi, mai mult – este unul dintre puţinii politicieni care se bucură de o imagine pozitivă de om politic transparent, credibil, europenizat şi are toate şansele să devină curând primul ministru al României.

Vasile Sebastian Dâncu s-a născut în 25 noiembrie 1961, în Runcu-Salvei din Bistriţa Năsăud: „Mi-am petrecut copilăria într-un sat grăniceresc năsăudean, un univers aparte, plin de tradiţii şi repere mitologice extraordinare. Tatăl meu este un scriitor autodidact, a publicat câteva volume de poezie cultă. Ţin minte că avea o bibliotecă mare, unde mă refugiam şi eu. De fapt, am trăit într-o lume a spiritului şi culturii, pentru că la noi acasă veneau în vizită mulţi scriitori clujeni, bucureşteni şi publicişti de la revista Tribuna”.

În adolescenţă, visa să devină fotbalist, scriitor, jurnalist, arheolog sau sociolog. „Mereu mi-am dorit să plec din sat, a fost o dorinţă stârnită şi întreţinută de tata. Toată copilăria mi-am petrecut-o din perspectiva faptului că trebuie să plec din acel loc, pentru că, din punctul meu de vedere, rămânerea la ţară echivala cu un fel de condamnare pentru toate visele mele”, a povestit Vasile Sebastian Dâncu.

Tatăl său, badea Vasile Dâncu, nu i-a permis să meargă la coasă şi nici să înveţe meseriile tradiţionale aşa că, după terminarea şcolii generale din sat, Vasile Dâncu s-a înscris la liceu în Bistriţa: „La paisprezece ani, mi-am luat o valiză şi am plecat la Bistriţa, la liceu. Acolo, am devenit şeful cenaclului literar, al revistei şcolii şi şef de promoţie. A fost o perioadă de lectură intensă, în care m-am format pentru ceea ce voiam să fac mai departe, sociologia”.

După terminarea armatei, a lucrat un timp ca profesor suplinitor în satul natal, apoi a început studiile la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj – „singurul loc din ţară unde se mai făcea sociologie, neoficial”, după cum povesteşte Vasile Dâncu – iar ca student, a prins ultima parte a sistemului comunist, a citit pe rupte şi s-a bucurat de maximă libertate.

„Erau ultimii ani ai regimului, lumea nu mai era setată pe acele valori. Aveam profesori care ne împrumutau cărţi care nu se găseau. În consecinţă, am citit foarte multă literatură filosofică interzisă, atunci, în România… Îmi amintesc că, în acei ani, am făcut foarte multe cercetări de teren. Colindam judeţele transilvane în vacanţe şi în perioadele de practică. Ceilalţi studenţi ne invidiau pentru că mergeam printre oameni, discutam cu ei, întocmeam chestionare. Tot atunci, am acumulat foarte multă experienţă de viaţă, nu e bine să înveţi numai din cărţi şi m-am pregătit, practic, să scriu. Evident, pentru a scrie sociologie, eseu sau literatură, ai nevoie să cunoşti viaţa în detaliu”, a povestit Vasile Dâncu.

În al doilea an de studiu, Vasile Dâncu s-a căsătorit cu una dintre colegele sale, Maria Oprea: „Tot în studenţie m-am căsătorit şi foarte repede am avut primul nostru copil. Cu ocazia asta, am devenit foarte disciplinat, am luat numai note de zece, mă simţeam foarte responsabil, acum, că aveam o familie”.

În 1987 s-a născut Adriana Aurelia, iar în 2001 băiatul familiei – Adrian Sebastian. După ce s-a căsătorit, tânăra familie Dâncu s-a mutat în căminul de familişti A1, „o comunitate foarte interesantă şi nefirească, în acelaşi timp”, un grup foarte solidar, care folosea toate lucrurile la comun.

„Până şi copiii îi creşteam împreună, când te întorceai de la cursuri, nici nu ştiai la care dintre colegi îţi găseşti copilul. A fost o perioadă foarte interesantă din punctul de vedere al solidarităţii. Ţin minte că, dacă unul dintre noi nu găsea lapte praf sau alte lucruri necesare, ne concentram cu toţii şi rezolvam problema împreună”.

După absolvirea facultăţii, a fost repartizat pe un post de cadru didactic în Petroşani. „O scurtă perioadă de la terminarea facultăţii, am fost profesor de filosofie şi ştiinţe sociale în Valea Jiului. După un timp, am făcut demersuri pentru un transfer foarte complicat de la Ministerul Învăţământului la Ministerul Culturii. Am făcut zeci de drumuri la Bucureşti. În cele din urmă, am devenit ziarist profesionist în redacţia cotidianului Zori noi, la pagina de cultură”.

Şi-a început cariera politică în 1999, când profesorul şi sociologul Vasile Dâncu se înscrie în Partidul Social Democrat Cluj. În 2000, aflat pe poziţia de director-fondator al Institutului Metromedia Transilvania, acceptă propunerea primului-ministru Adrian Nastase şi devine Ministrul Informaţiilor Publice (2000-2003) şi ulterior senator (2004-2008).

În timp, a ocupat funcţiile politice de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj a P.S.D. şi de secretar executiv al P.S.D. în marketing politic. Treptat, Dâncu devine cea mai valoroasă „piesă” din galeria social-democraţilor de la Cluj, fiind cel mai mediatizat politician clujean din opoziţie, datorită stagiului de europarlamentar cu statut de observator, datorită iniţiativei de „rebranding” al P.S.D.-ului, datorită apariţiei „Grupului de la Cluj”, dar şi activităţii lui în domeniul sociologiei, învăţământului şi publicisticii.

Vasile Sebastian Dâncu recunoaşte că îi plac toate genurile de muzică, inclusiv Paraziţii şi BUG Mafia – pentru că, sociolog fiind, este sensibil la problematica socială. A şi scris un articol, „Cultura de după blocuri” despre hip-hop şi a observat, făcând analize de conţinut şi lucrări de diplomă cu studenţii pe asemenea piese – că atât manelele, cât şi muzica hip-hop vorbesc despre problemele tinerilor (iubire, sărăcie, protestul faţă de viaţa politică): „Este o muzică vie, are suflet pentru că este un protest”.

De altfel, Vasile Sebastian Dâncu are o colecţie de muzică importantă în care intră şi formaţii noi de protest, ca Rammstein, REM, ACDC, Black Sabbath sau Metallica. „Am o plajă foarte largă de preferinţe în acest sens, ascult şi muzică electronică, house şi rave, îmi place Leonard Cohen, pentru versuri… Joc fotbal în nocturnă, am o echipă foarte bună de la Metromedia cu care am participat la Cupa Presei, am ajuns de câteva ori şi în finală. Joc şi tenis, o dată sau de două ori pe săptămână, îmi place şi tenisul de masă. În tinereţe, am făcut volei, iar în copilărie am făcut fotbal competiţional. În timp, m-am lăsat de ele şi m-am apucat de sociologie, dar tenisul şi fotbalul au rămas, ca pasiuni…” a mai povestit Vasile Sebastian Dâncu.

Este autorul cărţilor: TRIBURILE. O patologie a politicii româneşti de la Revoluţie la Generaţia Facebook (2015), lansată şi la Bistriţa, în acest an, O Românie interioară (Editura Eikon, 2013), Poveștile, viața și moartea (50 de texte pentru 50 de ani), Editura Eikon, 2011), Mitologii, fantasme și idolatrie (Editura Rao, București (2011), Patrie de unică folosință. Eseuri de sociologie critică (Editura Rao, București, 2010), Politica inutilă (Editura Eikon, 2007), Țara telespectatorilor fericiți. Contraideologii (Editura Dacia, 2000), Comunicarea în managementul instituțional (Editura Wolphin, 1999), Comunicarea simbolică. Arhitectura discursului publicitar (Editura Dacia, 1999), Societatea civilă și administrația locală (Metro Media Press, 1999), Audiența radio în România (Editura Fundației Culturale Române, 1998). 

http://vasiledancu.blogspot.ro/

Sursă: realnewslist.wordpress.com