Ionela Silvia Nușfelean s-a născut la Lechința, a fost învăţătoare la Şcoala Generală Lucian Blaga și la Ștefan cel Mare din Bistriţa, dar și la Școala Generală Vermeş și peste tot pe unde a trecut a coordonat cluburi literare şi artistice, expoziţii, publicaţii, cercuri de creaţie literară, teatru, jurnalism, modelaj, a obținut o mulțime de premii la nivel local, judeţean şi internaţional, participând la sesiuni de referate şi comunicări, cursuri de formare continuă, dezbateri, organizate majoritatea prin Casa Corpului Didactic Bistriţa.

„Cariera nonformală mi-am început-o în anul şcolar 2008-2009 la Clubul Copiilor Beclean, pe catedra de creaţie literară / cenaclu literar, coordonând grupe de creaţie literară, teatru, jurnalism și modelaj...” a povestit Ionela Silvia Nușfelean pentru Bistrițeanul.ro.

La Palatul Copiilor a ajuns în toamna lui 2009, la catedra de teatru, unde a desfăşurat şi o intensă activitate de creaţie literară, dar îndrumă şi o grupă de jurnalism (în intenţia de a revigora revista Palatului, „Poarta stelară”).

„Ce mi se pare interesant este faptul că, fiind dăscăliţă prin câteva şcoli din judeţ, la capitolul extraşcolar mă găseam mai dezinvoltă. Am înţeles la un moment dat că Palatul e tentaţia nr. 1 pe segment profesional. A fi nonformal mi se pare extraordinar!”

Cum stau lucrurile la Palatul Copiilor?

Când am intrat în pâinea aceasta extradidactică, categoric mi-am stabilit nişte strategii cu bătaie lungă, pe care să pot broda ulterior. Cu fiecare dintre cele nouă grupe de elevi – teatru / teatru creativ / creaţie literară / jurnalism – pe diverse vârste, de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a, desfăşor câte o activitate săptămânală de două ore de curs.

În cadrul fiecărei activităţi avem câteva rubrici: „Comunicare/ lectură”, nelipsitul „Joc”, „Atelierul teatral-creativ”, „Dezbatere/ evaluare, prezentarea produsului artistic pe scenă”. În prima etapă, „Comunicare/ lectură”, ne împărtăşim noutăţile artistice – piese de teatru vizionate, expoziţii bifate, cartea de ultimă oră, susţinem câte un microrecital dintr-un poet aflat în perioada respectivă pe val etc. Aici e momentul potrivit să ne povestim un pic şi, dacă avem o noutate afectivă aparte, să o împărtăşim!

Apoi, nelipsitul „Joc” ad-hoc, căutat uneori cu lumânarea, alteori inspirat. Trebuie să recunosc că nu pot avea din start (început de an) joc pentru fiecare săptămână creativă, astfel că, în funcţie de cele planificate, pas cu pas, bat uneori anevoiosul drum în căutarea unei provocări care să stârnească şi curiozitatea şi entuziasmul. Am apelat, categoric, la unii experimentatori – Gianni Rodari cu „Gramatica fanteziei”, Roseline Davido, am făcut „Ocolul lumii în 50 de jocuri creative”, alături de echipa Petean, am trecut prin „Experimentul Zaica” etc., dar ne-am suflecat mânecile creativităţii, am scotocit prin buzunare şi am scos la iveală câteva mici invenţii – „ceaşca cu ceai imaginar”, gustos de nici n-ai habar, „evantaiul vernil”, o paletă dinamică de exerciţii actoriceşti, „triunghiul liric”, „recitarea în orchestră” etc.

În următoarea etapă, cea a „Atelierului teatral-creativ”, se lansează provocarea, tema efectivă de lucru şi se deschide laboratorul de creaţie! Preparăm năstruşnice reţete pentru păpuşi, dar şi pentru mătuşi, scenarii sprinţare, regii peste regii. Nu degeaba grupa celor mici de teatru se cheamă „Face oricine ce vrea!”.

Elevii mai exersaţi pe acest segment au învăţat să renunţe la replici şablon şi joacă nestingheriţi şotron... Sunt spontani şi creează trasee surprinzătoare, originale, aplaudate indiscutabil în etapa următoare – de evaluare! Preferăm şi spaţiile neconvenţionale, uneori ne desfăşurăm activitatea prin galerii de artă, scriind poeme după tablouri, sau în natură, încropind scenarii diverse cu personajele din preajmă. Oarecum, la taifas cu necuvântătoarele lui Gârleanu...

Care să fie, totuși, sursele de inspirație...?

Aerul tonic, puterea de a te copilări, bucuria de a ajunge la tine; aşa natural, fără pic de fard, entuziasmul, lumina. Ştii, când aerul se face viu, înţeleg că lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, când mă întristez un pic, fac întorsături de nu ştiu câte grade să găsesc eroarea în mine. Da, nu e o zi ca alta; uneori zburăm, alteori exersăm mersul piticului; alteori pasul ştrengarului...

Oricum, elevii vin la Palat dintr-o instituţie şcolară, dintr-o familie care-şi spune cuvântul în formarea lor. Mă străduiesc şi eu să adaug ceva frumos, să-i mobilizez înspre trăirea a ceea ce întreprind, să fie vioi.

Entuziasmul, cred, e un criteriu fundamental de evaluare în activităţile creativ-expresive. Nu degeaba zicea Dostoievski că „lipsa entuziasmului este începutul prăbuşirii”. Deci, a construi presupune acest tonus bun, dar şi idei, efort, metode, tehnici de clădire, migăliri, retuşuri...

O realizare aparte ar fi ajungerea la o cunoaştere mai bună a sensibilităţii proprii, o întărire a încrederii în posibilităţile elevilor, indiscutabil, recunoscând conlucrarea miraculoasă cu cerul.

Inspiraţia se coboară acolo unde găseşte un spaţiu liber de locuit; deci, smerenia mi se pare esenţială. Bucuria de a învăţa împreună, o „înminunare” permanentă!

Ce poate să fie fascinant la Palatul Copiilor?

Faptul că unii îmi prelungesc activitatea în varii contexte, împărtăşesc în dreapta în stânga din exerciţiile noastre. Paula Suciu, pe când avea vreo 11 ani, a înfiinţat într-o vară, la scara blocului său – Clubul Zig-zag, după modelul Palatului. Ea era profesoară de creaţie; avea totdeauna un joc şugubăţ, date despre participanţi, portofolii pline ochi de idei (Câte? Câte vrei!).

Altfel, „atelierele de teatru/ scriere creativă pentru elevi, părinţi, bunici şi alte neamuri” au întărit legătura cu familia şi ne-au dat posibilitatea „să fim copii pentru înc-o zi”! Şi... surpriză! Am început înscrierile la Palat, de cum au venit pe lume nepoţeii noştri sau fraţii actualilor elevi, de la primele gânguriri/ mâzgăliri; păstrăm semne şi minuni ale parcursului lor creativ în portofolii aparte. Cel mai mic blandian, care şi-a întâlnit „naşa”, pe Ana Blandiana, e Luca Mureşan, care la cei doi ani, în 19 martie, se întrece în scenografii şi regii!...

Şi spectacolele de teatru (uneori mai liric) şi publicaţiile mi se par un semn important prin care elevii comunică lumii frumosul din ei. Dintre performanţe – locuri FB la concursuri de profil: „Thalia”, „Arlechino”, „Tinere condeie”, Festivalul de Poezie George Coşbuc, Saloanele Liviu Rebreanu (plus alte foarte multe), cărticica „Zece teme şi-un poem”, apariţii literare ale elevilor în revistele Tribuna, Mişcarea literară, Răsunetul Cultural, Mesagerul literar şi artistic, Tribuna învăţământului, Didactica Nova, PreTexte etc.

Oportunități, întâlniri, călătorii...

Proiectele Comenius, „Eco-Tour 2.0” şi „Să unim Europa printr-un fir muzical”, coordonate de colega mea, profesoara Iulia Istrate, sunt o oportunitate deosebită. Încerc să implic cât mai mulţi elevi în activităţi sub auspiciile acestor parteneriate multilaterale, care ne ajută să cunoaştem noi sisteme de învăţământ, dar şi să ne cunoaştem mai bine!

Din perspectiva întâlnirilor cu specialişti, mi se pare aparte faptul că anual ne întâlnim cu diverşi artişti, autori de literatură pentru copii. Anul trecut „am călătorit în balansoar” după fantezistele şi şarmantele trasee literare ale lui Mircea Opriţă, pe care elevii l-au întâlnit blajin şi modest.

Dar cred că proiectul carierei mele este legătura noastră cu poeta Ana Blandiana, o personalitate marcantă pentru cultura noastră şi în acelaşi timp o persoană de o generozitate şi o tandreţe covârşitoare.

Nu degeaba Poeta a încuviinţat botezul „micilor blandieni” şi s-a numit „Ana Bistriţeana”! Copiii au învăţat că marii artişti sunt delicaţi şi slujitori. E fermecător!

Care e cel mai important şi util lucru pe care îl transmite elevilor săi?

Bucuria de a învăţa şi de a împărtăşi! Mi se pare esenţial să intre în atelierul imaginativ pregătiţi ca pentru o tentantă excursie teatrală-creativă, presărată din loc în loc cu câte un ceai recreativ!

După mine, este esenţial să nu fie nişte copii receptivi-reproductivi, ci să se implice efectiv în ceea ce fac, să înţeleagă rostul, sensul... Să fie motivaţi în scenariile întreprinse!

Cel mai frumos lucru învăţat de la copii?

Că suntem norocoşi să-i avem. Nu e zi din care să nu învăţ ceva de la ei. E o aventură permanentă de compoziţie, de regie, de convieţuire.

Sunt într-adevăr lumini şi vreau să-l ascult şi pe Exupery: „să ocrotim cu grijă lămpile; orice boare poate să le stingă”. Îmi schimbă stările, mă molipsesc, îmi dau idei, entuziasm, mă învaţă să lucrez în echipă... Învăţăm împreună arta de a fi!

Cum se cucereşte respectul elevilor? 

Vorba uneia dintre cele mai entuziaste eleve, Ioana Ilinca Moldovan: „Dumneavoastră impuneţi respect fără să inspiraţi frică”. Da, cred că prin respect reciproc şi prin empatie. Încerc să fiu foarte atentă la reacţiile lor. Mi-e destulă o privire, să înţeleg cum stau lucrurile. Îmi pasă de fiecare în parte!

Nu sunt o profesoară severă, dar nici „de gaşcă”. Sunt undeva la mijloc; încerc să stabilesc un echilibru între responsabilitate, atractivitate, democraţie. Poate sunt considerată o profesoară tolerantă. Pentru mine esenţial este ca un copil să rezolve anumite cerinţe din convingere. 

Aici e bătălia – în a trezi în ei nevoia de cunoaştere, lectură, artă. Indiscutabil, am pretenţiile mele, exigenţele mele. Unii elevi, cu care lucrez de ani de zile, au înţeles nevoia de originalitate, dezinvoltură, consistenţă, mesaj, verticalitate etc., pe unii cooptându-i ca şi colaboratori la grupele de începători.

Elevi „dificili” sau „problematici”? Cum se gestionează o situaţie „tensionată”?

În general, la Palatul Copiilor vin copii pasionaţi, care aleg, în mod firesc, nesiliţi de nimeni, participarea la activităţile diverselor cercuri. Arta e în a-i menţine în horă!

Foarte rar sunt hipersensibili, care nu înţeleg intenţiile bune sau o clipire fugară. Nu susţin că aş avea cele mai bune metode mereu, dar încerc, uneori din răsputeri.

În şcolile pe unde am lucrat am avut câţiva copilaşi tensionaţi, unii care purtau amprentele unor drame... Au simţit că îmi pasă realmente de ei şi au răspuns favorabil. E uimitor cum funcţionează această empatie. Au apărut de curând nişte volume interesante pentru copii (şi nu numai) – „Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu” şi „Din Cetatea lui Tu în cetatea Cerului”, care indică parcursul care dă roade în situaţii de criză. E foarte dificil, în cazul acestei bulversări cotidiene, a talmeş-balmeşului TV, să-i aperi, să-i ajuţi.

Cu stoicism, cu încredere, pas cu pas, încercăm să-i facem mai invulnerabili la rău şi urât. Semnele lor, desene, flori sunt snopi prin bibliotecile inimii. Ei ştiu că prefer păpădii sau floricele smerite, nu degeaba când eram mică aş fi vrut să devin învăţătoare şi florăreasă, să fac nenumărate aranjamente din flori de câmp!

Minunăţie, miresme şi libertate! Învăţăm nespus de la toate lucrurile mărunte!

Dacă n-ar fi fost învăţătoare sau profesor de română....

...Poate aş fi fost cu bucurie profesor de religie. Aici responsabilitatea e mai mare, dar şi darurile mai multe. Să fii mereu în căutarea timpului sărbătoresc, real, viu... La finalul Liceului Pedagogic mi-am luat un atestat în religie (bine... trebuia, din când în când, actualizat). Îmi place nespus ceea ce fac şi dau Slavă Domnului pentru toate ideile, făgaşurile creionate.

E minunat să împărtăşeşti cu copii şi îngeri şi să propui lumii ceva din sensibilitatea, din frumuseţea lor. Găsesc uneori, în împletirile de lumină ale copiilor, răspunsuri şi aşezări aparte: „Talentul e o rază, Dumnezeu este mai mare decât soarele”, spune Teofana Tomoroga, la 10 ani. Cred că pot aşeza aceste cuvinte ca motto al activităţilor pe care încerc să le desfăşor alături de elevii pe care-i îndrum.

Prin intermediul rubricii de PORTRETE „O lume fantastică – un om extraordinar” Bistriţeanul.ro îşi propune să vă re-amintească faptul că, în ciuda grijilor şi a necazurilor care ne copleşesc deseori, merită să ne bucurăm de acest dar extraordinar pe care l-am primit de la Dumnezeu – de oamenii pe care îi admirăm, care ne salvează sufletul, care – prin câteva cuvinte sau fapte – ne-au rămas definitiv în suflet.. În acest sens, puteţi reciti şi impresiile despre Mihaela Iacob, Karina Wechter Ciuruș, Gelu Vlaşin sau Ramona Telcian.