Mai multe elemente din acoperișul unui bloc de pe strada General Grigore Bălan amenință să cadă și pun în pericol securitatea trecătorilor, în urma vântului puternic de ieri. Pompierii au fost chemați la fața locului, însă intervenția este una destul de dificilă.
Furtuna de ieri a creat probleme în tot județul, însă nici municipiul Bistrița nu a scăpat.
Pompierii bistrițeni intervin la această oră pentru înlăturarea unor elemente din acoperișul unui bloc, situat pe strada General Grigore Bălan, la intersecție cu Ștefan cel Mare, unde vântul puternic a desprins ieri, mai multe bucăți din acoperiș care amenință să cadă și pun în pericol siguranța trecătorilor.
Intervenția este destul de dificilă, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și pompierii voluntari, intervenind cu autospeciala de lucru la înălțime.