Altruismul, compasiunea, bunăvoința, acestea sunt coordonatele sub care se desfășoară de două ori pe an Cupa Generozității. Organizată de medicul stomatolog Marius Pop și prietenii lui, competiția stârnește mari ambiții pe terenul de fotbal, orgolii care se sting imediat ce întrecerea ia sfârșit.
Competitorii se strâng atunci la un ceai fierbinte și pun mână de la mână pentru a ajuta câțiva oameni necăjiți din județul nostru.
De data aceasta s-au strâns 3400 de lei, bani ce vor fi împărțiți unor familii nevoiașe. Ca de obicei, a fost ajutat și un sportiv de perspectivă, 400 de lei primind Mario Pudilik, un elev care joacă volei la Liceul Sportiv. Suma a fost oferită de Clubul Lions, partener de nădejde al acestui eveniment.
În teren, lucrurile au mers conform așteptărilor. Taximetriștii și Profesorii au avut cele mai bune echipe din Grupa A, iar ISU și Artiștii s-au impus în Grupa B. Semifinale și finala au fost extrem de interesante și încinse, la final ISU intrând în posesia trofeului, după lovituri de la 7 metri în fața Profesorilor.
Grupa A:
Medicii – Presa 3-0, Profesorii – Taximetriştii 2-2, Profesorii – Presa 9-1, Taximetriştii – Medicii 4-1, Presa – Taximetriştii 4-4, Profesorii – Medicii 10-0.
Grupa B:
ISU – Artiştii 6-3, ISU – Poliţia Locală 4-3, Artiştii – Poliţia Locală 5-1. Magistraţii nu s-au prezentat
Semifinale:
Profesorii – Artiștii 3-2, ISU - Taximetriștii 3-2
Finala:
ISU - Profesorii 5-3 (2-2, 5-3 după lovituri de departajare)