Tânărul polițist care a fost rănit în altercația de la Sîngeorz-Băi, care s-a soldat cu moartea unui om, își revine. Acesta a fost deja externat, după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală.
Viorel B., polițistul de 25 de ani din Maieru care a fost rănit în altercația din Sîngeorz-Băi, care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, începe să își revină. Deși se află încă în concediu medical, acesta a fost externat din clinica clujeană unde fusese transferat și ulterior operat în zona feței și a maxilarului.
Colegul său, care a fost nevoit să recurgă la arma din dotare pentru a se apăra, își continuă activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Vă reamintim faptul că în data de 9 decembrie a avut loc un incident deosebit de grav în orașul-stațiune Sîngeorz-Băi. Un individ și-a atacat cu o rangă vecinul, pe care l-a băgat în spital, după care l-a lovit și pe unul dintre polițiștii chemați la fața locului pentru a-l calma.
Polițistul din Maieru a fost lovit cu ranga în zona feței, fiind dus de urgență la spital și transferat mai apoi la o clinică de chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Colegul polițistului l-a somat pe individ cu arma din dotare, fiind nevoit să tragă.
Două gloanțe l-au nimerit pe agresor, unul în stomac, iar altul în zona coapsei. Rănită a fost și mama acestuia, care a încercat să își apere băiatul. Dacă rănile femeii au fost superficiale, cele două gloanțe i-au fost fatale agresorului.
Acesta a ajuns în stare foarte gravă la spital și a decedat pe masa de operații. Tânărul intrase de mai multe ori în stop cardio-respirator înainte să ajungă la spital. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI și AICI.