Într-un comunicat de presă, DGA vine cu noi detalii în cazul celor doi polițiști din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, cercetați pentru luare de mită. Potrivit anchetatorilor, cei doi polițiști dezvoltaseră un adevărat sistem de luare de mită. Cei doi au ajuns să ia mită motorină, de la un hoț.
DGA confirmă într-un comunicat de presă perchezițiile de ieri, trei la număr, două domiciliare și una la sediul IPJ Bistrița-Năsăud, dar și acuzația care le-o aduc celor doi polițiști: luare de mită. Despre acest subiect, Bistrițeanul.ro a mai scris AICI.
„În sarcina celor doi polițiști s-a reținut că, în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu, cu ocazia controalelor în trafic la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu lua măsurile legale care se impun, aceștia pretindeau şi primeau diferite sume de bani (între 50 lei și 300 lei) sau alte foloase de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile legale”, se mai arată în comunicat.
Cei doi au ajuns să ia mită inclusiv de la un hoț, pe care l-au prins în flagrant, în timp ce fura carburant din rezervorul autovehicului aparținând unei firme, pe care îl conducea. Polițiștii i-au cerut hoțului, pentru a-l lăsa să plece bani, dar și motorină: „De la această persoană cei doi polițiști au pretins și primit aproximativ 20-30 litri motorină și suma de 200 lei”.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe agende cu însemnări și înscrisuri relevante pentru activitatea ilegală a celor doi, dar și diferite sume de bani.