Polițistul de 25 de ani care a fost lovit cu o bâtă în cap vineri seara, în timpul unei intervenții, a fost transferat la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Nu este exclus ca acesta să fie supus unei intervenții chirurgicale.
Polițistul de 25 de ani care a fost lovit vineri seara cu o bâtă în zona capului a fost transferat la o clinică clujeană de specialitate. Nu este exclus ca acesta să fie supus unei intervenții chirurgicale.
Acesta a ajuns în cursul serii, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cu un traumatism cranio-facial, cu fractură de sinus maxilar și fracturi orbitale, dar și cu o fractură toracică, fiind internat la secția ORL.
Vă reamintim faptul că vineri seara, un tânăr de 22 de ani din Sîngeorz-Băi și-a atacat cu o rangă unul dintre vecini, rupându-i piciorul. Soția acestuia a anunțat incidentul la 112, iar la fața locului a sosit un echipaj de poliție, format din doi agenți.
La un moment dat, tânărul de 22 de ani a devenit recalcitrant și a luat o bâtă cu care l-a lovit pe polițistul de 25 de ani, în zona feței. Agresorul s-a îndreptat mai apoi spre celălalt polițist, care a scos arma din dotare, l-a somat, după care a tras, rănindu-l în zona abdomenului și a coapsei. Mai multe despre acest incident puteți citi AICI.
Tânărul a ajuns în stop cardio-respirator la spital, fiind băgat direct în sala de operație. Din păcate acesta nu a mai putut fi salvat, decedând pe masa de operație. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Polițistul de 25 de ani care a fost rănit este din Maieru. Acesta este în poliție de câțiva ani.