Legea antifumat arde la buzunare! Câţiva liceeni au fost amendaţi după ce au fost prinşi fumând în incinta şcolii. Poliţiştii locali i-au sancţionat după ce au fost sesizaţi de paznicul şcolii că elevii fumează şi nu este singura sancţiune dată de când a intrat în vigoare legea antifumat. VEZI cine a mai fost amendat pentru că şi-a aprins ţigara:
Legea antifumat a intrat în vigoare de la mijlocul lunii martie şi de atunci fumatul în spaţii publice, în locurile de joacă, în localuri sau chiar şi în taxi-uri este interzis şi sancţionat aspru dacă prevederile legale sunt încălcate.
Deşi nu puţini au fost cei care s-au plâns că măsura nu ar fi corectă şi că ar îngrădi drepturile fumătorilor, toată lumea s-a conformat şi a respectat pe cât posibil noile reguli. Se pare însă că unii ţin cont şi de vorba care spune că orice lege e făcută ca să fie încălcată. Cine a făcut acest lucru şi a fost prins nu a scăpat de sancţiuni.
Poliţiştii locali au dat până acum 9 amenzi în valoare de 5.600 de lei celor prinşi că şi-au aprins ţigara în locuri unde fumatul este interzis.
„Am avut la început, chiar după ce a intrat legea în vigoare, un caz cu o persoană prinsă că a fumat în apropierea unui spaţiu de joacă. S-au mai dat sancţiuni pentru fumat în taxi, mai exact au fost taximetrişti care şi-au aprins ţigara în taxi. De asemenea, am avut o situaţie la un liceu din Bistriţa, am fost sesizaţi de către paznic că în incinta şcolii de fumează. Şi acolo am aplicat o sancţiune", a declarat pentru Bistriţeanul.ro şeful de serviciu din cadrul Poliţiei Locale, Ovidiu Gabrian.
Poliţiştii locali au dat amenzi inclusiv pentru că s-a fumat în incinta unui local public, deşi legea interzice clar acest lucru.
„În acel caz a fost amendată şi persoana fumătoare dar şi administratorul localului pentru că a permis fumatul", a mai completat Ovidiu Gabrian.
Fumătorii prinși că și-au aprins o țigară în locuri interzise riscă amenzi de la 100 la 500 de lei, iar proprietarii clădirilor în interiorul cărora se fumează pot fi amendați cu sume cuprinse între 500 și 15.000 de lei, iar la a doua abatere autoritățile pot să închidă unitățile în interiorul cărora se fumează.