In perioada noiembrie-decembrie a.c., politistii se vor deplasa in localitatile rurale cu un numar mare de elevi, in cadrul unui efort comun in directia educarii antiinfractionale si antivictimale a elevilor din mediul rural.
In ultima perioada, au fost inregistrate cazuri in care minori si tineri din mediul rural sunt victime sau suspecti de comiterea unor infractiuni, pornind de la furturi si pana la cele privitoare la viata sexuala.
Structurile specializate in prevenirea criminalitatii din cadrul Inpectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud isi concentreaza eforturile in directia educarii antiinfractionale si antivictimale a elevilor din mediul rural, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean si autoritatile locale.
In perioada noiembrie-decembrie a.c., politistii vor desfasura activitati in localitatile rurale cu un numar mare de elevi, respectiv: Teaca, Caianu Mic, Prundu Bargaului, Feldru, Maieru si Telciu. Aici, vor avea discutii atat cu elevii si profesorii, dar si cu parintii, punand accentul pe eforturile comune de educare a copiilor in scop autoprotector.
Temele de discutie se axeaza in jurul traficului si consumului de droguri, faptelor cu violenta, furturilor, victimizarii sexuale si sigurantei rutiere.
Prima deplasare din cadrul acestui proiect a fost ieri la Feldru, unde politistii s-au intalnit cu peste trei sute de elevi din clasele V-XII din cadrul Grupului Scolar Feldru.
Au participat politisti de la Serviciul de Ordine Publica, Compartimentul Prevenire, Sectia de Politie Rurala nr. 6 si Politia Transporturi Feroviare.
Au fost dezbatute teme precum consumul de plante etnobotanice, circulatia in siguranta ca pieton si in mijloacele de transport in comun pentru navetisti, inclusiv trenurile de calatori.
Politistii i-au incurajat pe tineri sa se exprime prin sport, arta, luand ca exemplu pozitiv elevii premianti la crosul local si pe micii karatisti ai scolii din localitate.
Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nasaud