Inspectoratul de Poliție Județean începe astăzi o serie de activități de prevenire a criminalității. Printre cele mai interesante se numără „o piesă de teatru”, în care vor juca actori profesioniști.
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII
EDIȚIA A II A- 2017
Începe „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, o campanie derulată la nivel naţional, de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
Astăzi debutează ediția a-II-a 2017 a demersului preventiv „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, care se va derula în perioada 2-6 octombrie a.c., la nivel naţional.
Temele acestei săptămâni sunt: victimizarea minorilor, delincvenţa juvenilă, infracţiunile contra patrimoniului, violența în familie şi siguranţa rutieră vor fi transpuse în activități interactive, inedite, interesante și adaptate celor cărora li se adresează.
În fiecare zi a ”Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, polițiștii de prevenire, alături poliţiştii de ordine publică, poliţie rutieră, investigații criminale, criminalistică, acțiuni speciale şi din mediul rural vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă, sesiuni de informare pe temele menționate, cu elevi, profesori părinți, discuții și mese rotunde cu parteneri în prevenirea violenței în familie, manifestări publice pe tema siguranței rutiere, lansări de proiecte educative și simulări ale unor infracțiuni.
Majoritatea activităților propuse pentru această săptămână vor avea loc în afara municipiului Bistrița, cu accent pe mediul rural, unde ne dorim să promovăm modele sociale pozitive și să intensificăm activitățile preventive din sfera educației rutiere.
Copiii sunt și vor rămâne o categorie cu risc de vulnerabilitate ridicat, motiv pentru care, în primele două zile, dedicate lor, vor fi intensificate, în toate școlile din județ, activitățile preventive de informare a elevilor, părinților și dascălilor cu privire la normele de comportament în societate, la măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și referitor la consecințele legale asociate faptelor antisociale.
Mulțumim pentru sprijin și implicare, tuturor partenerilor și colaboratorilor!
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
2-6 OCTOMBRIE 2017
LUNI, 2 OCTOMBRIE
LANSAREA CAMPANIEI - PREVENIREA DELINCVENȚEI JUVENILE
Între orele 11.00 – 12.00 – întâlnire cu elevii din mediul rural – Şcoala Gimnaziala Budacu de Jos și discuții pe tema preventivă a zilei, prezentarea filmului instructiv- educativ “CHEIA E LA TINE!”. Activitatea va fi suținută și de agent de poliție Moldovan Andrei, lucrător în cadrul postului de poliție, exemplu pozitiv și model de alternativă la comportament delincvent (fost elev voluntar al Poliției, actual polițist și instructor de arte marțiale). De asemenea, între orele 8.00 – 14.00, poliţiştii de la Ordine Publică și din mediul rural, care au în responsabilitate școli, vor desfășura activități specifice temei și vor distribui elevilor materiale preventive.
PREVENIREA VICTIMIZĂRII MINORILOR
Între orele 08.30 – 12.00 – activități informativ- preventive la Liceul Tehnologic Lechința pe tema prevenirea criminalităţii informatice. De asemenea, între orele 8.00 – 14.00, poliţiştii de la Ordine Publică și din mediul rural care au în responsabilitate școli vor desfășura activități specifice temei și vor distribui elevilor materiale preventive.
MIERCURI 4 OCTOMBRIE
PREVENIREA INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI
14.00- 15.00 – realizarea unui act de improvizație cu sprijinul trupei de actori “PITICOT” din Bistrița. Se va simula o tâlhărie în stradă (furtul prin smulgere al unui telefon mobil ) și intervenția polițiștilor, în două locații din municipiu - zona gării și parcul din fața bisericii Sf Ana de pe strada Independenței. Ulterior vor fi purtate discuții cu cetățenii martori la “eveniment” și vor fi distribuite materiale cu recomandări preventive. De asemenea, vor organizate activități de informare stradale în locuri aglomerate, pentru prevenirea furturilor din genți, buzunare și furturi din locuințe.
JOI 5 OCTOMBRIE
PREVENIREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE
Între orele 10.00- 12.00 -Va fi organizată, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița- Năsăud, de către polițiștii de prevenire și investigații criminale, o masă rotundă cu tema “Prevenirea violenței în familie”. În cadrul întâlnirii va fi prezentată campania națională pentru prevenirea violenței în familie “Aripi frânte”. Totodată, vor fi organizate acțiuni stradale, unde vor fi distribuite materiale preventive, pe tema prevenirii violenței domestice.
VINERI, 6 OCTOMBRIE
SIGURANŢĂ RUTIERĂ
Între orele 12.00- 14.00: organizarea și derularea evenimentului intitulat “Marșul împotriva vitezei”, la care vor participa elevii din toate școlile din Năsăud.
Între orele 08:00 – 16:00 – desfăşurarea de acţiuni cu efecte mărite, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, de disciplinare a participanţilor la traficul rutier, prin prezenţa poliţiştilor în principalele intersecţii din localităţile judeţului nostru şi informarea acestora cu privire la respectarea normelor rutiere pentru prevenirea implicării lor în accidente rutiere.
,,Implică-te pentru siguranţa comunităţii tale! Fii alături de poliţie în SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII!
2-6 OCTOMBRIE 2017
IPJ BN
Sursa Foto: Arhivă