O scriitoare de succes din România, soția lui Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, și-a petrecut Ziua Națională a României în mijlocul copiilor de la Parva, acolo unde a stat ore întregi și a vorbit despre cărțile ei, despre viața de scriitoare. Micii părveni au venit îmbrăcați în tradiționalul costum popular și au colindat-o pe celebra scriitoare.
Într-un mic laborator de limba engleză din școala pentru clasele primare din Parva, s-a aflat astăzi nimeni alta decât soția lui Mircea Cărtărescu, scriitoarea Ioana Nicolaie, despre care puțini știu că a plecat din Bistrița-Năsăud, mai exact din orașul-stațiune, Sîngeorz-Băi.
Ore întregi le-a povestit neobosită copiilor despre cărțile ei, ea scriind atât literatură pentru copii, cât și pentru adulți. Le-a povestit câtă muncă stă, de fapt, în spatele fiecărei cărți și le-a dat indicii despre cartea „Ferbonia”, pe care le-a și dăruit-o fiecăruia, cu autograf personalizat.
Întâlnirea a putut avea loc azi și prin prisma prieteniei pe care scriitoarea o are de zeci de ani cu Aneta Pop, profesoară de limba engleză la școala din Parva, o profesoară îndrăgită de toți elevii, care are grijă să implice copiii în diverse activități.
Într-un cadru restrâns, discuția dintre Ioana Nicolaie și copii a străbătut multe domenii: de la viața de scriitor, la cine/ce este „Ferbonia», portul popular românesc și mici lecții de viață, sfaturi de la scriitoare pentru copiii care vor ajunge cândva adulți, toate s-au întâmplat într-o atmosferă de poveste.
Ca tabloul de iarnă să fie complet, căci zăpadă a fost azi din plin, colindele au răsunat în mica sală de clasă, iar Ioana Nicolaie a mărturisit că de ani de zile nu a mai auzit colinde atât de frumoase, colinde autentice, așa cum numai în satul românesc pot răsuna. Impresionată de copiii care au venit îmbrăcați în straie populare românești, s-a fotografiat cu toți pe rând și s-a lăsat chiar și „echipată” cu o năframă așa cum se poartă la Parva și cu un pieptar cu ciucuri.
Fiecare copilaș prezent a plecat acasă cu un mic cadou, cartea „Ferbonia” scrisă de Ioana Nicolaie și câteva dulciuri. În plus, scriitoarea a lăsat 150 de cărți pentru toți elevii care învață acolo, dar nu au putut ajunge la mica întâlnire. Scriitoarea a primit impresionată vestea că un copilaș a venit pe jos o oră și jumătate, prin zăpadă, ca să o întâlnească - și mai surprinsă fiind când a aflat că face acest drum în fiecare dimineață ca să ajungă la școală.
Între întâlnirile dese cu copiii din toată țara, conferințele în străinătate și munca de zi cu zi, Ioana Nicolaie a mărturisit că scrie în vacanțe - aceasta fiind singura perioadă pe care o poate dedica scrisului și o face fără să ezite, fără să se gândească la excursii sau călătorii în locuri exotice.
„Nu există bariere, puteți să faceți orice în lumea asta, în lumea voastră. E o lume cu șanse mari, lumea asta în care creșteți voi. Voi trebuie să vedeți șansele și să alegeți bine. Niciodată, nimic nu vine ușor. Trebuie să ne perfecționăm mereu, să învățăm. Perfecțiunea se face cu efort, adică... munciți și iar munciți pentru că, doar astfel, veți putea ajunge unde vă doriți voi”, le-a transmis Ioana Nicolaie copiilor prezenți.
Vizita scriitoarei în Parva a fost posibilă printr-o colaborare cu profesoara Aneta Pop, cele două fiind inițiatoarele proiectului „Viața din cărți”, proiect prin care elevii din Parva au fost „dotați” fiecare cu câteva cărți. Scriitoarea a subliniat pe tot parcursul întâlnirii importanța lecturii în viață, ba mai mult, pe tot parcursul vieții.