Administrația Bazinală de Apă Someș – Tisa a depus un studiu de evaluare pentru proiectul care presupune reabilitarea lacului Colibița și implicit golirea acestuia. Dacă lucrurile se mișcă pe hârtie, șeful SGA BN spune că nu sunt șanse ca lucrările să se desfășoare anul acesta sau în 2018.
Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un studiu grandios de reabilitare a lacului Colibița. Lucrările, presupun golirea lacului, operațiune care se va întinde pe mai bine de 3-4 luni, dar și consolidarea acestuia.
Operațiunile de înlocuire a echipamentelor și de etanșare a lacului se vor întinde și ele pe 150-180 de zile. Potrivit studiului, lucrările includ și stabilizarea versanților cu plasă și ancore sau montarea de parapeți și glisiere la drumul de contur al lacului.
De asemenea, se vor realiza și lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor, ce ar urma să fie executate de-a lungul văii Bistriței Transilvane și a văii Bârgăului, afluentul său.
Deocamdată, toate aceste planuri rămân pe hârtie. Potrivit șefului SGA Bistrița-Năsăud, Toader Hăbălău, golirea și consolidarea lacului Colibița încă nu a fost aprobată și finanțată și nici nu se poate vorbi de astfel de lucrări anul acesta și nici măcar în 2018.