Un bărbat de 68 de ani din Uriu, băut bine, circula ieri pe mijlocul drumului în momentul în care a fost lovit de un şofer care dădea cu spatele. Şoferul şi-a văzut mai departe de drum, iar rănitul nu a alertat poliţiştii decât după câteva ore de la producerea accidentului. Ambii erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Accidentul a avut loc ieri în localitatea Nuşeni. „În 28.05.2012, orele 15.10, poliţia a fost sesizată de Laurențiu K. de 68 ani din Nușeni, că în jurul orelor 10.00, în timp ce se afla pe DJ 172-A a fost acroșat de un autoturism care era manevrat cu spatele, iar după producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei”, se arată într-un comunicat remis presei de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În urma verificărilor efectuate de oamenii legii s-a constat că bărbatul accidentat nu şi-a amintit nici măcar ora la care a avut loc accidentul, asta probabil din cauză că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,28 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a fost depistat ca fiind „M. P. de 67 ani din Uriu care în timp ce manevra cu spatele autoturismul, l-a surprins şi accidentat ușor pe Laurenţiu K., care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile. Accidentul a avut loc la ora 12:00”, mai transmit reprezentanţii IPJ BN.
Și șoferul era băut. El a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o alcoolemie de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. La finalul investigaţiilor efectuate de poliţişti se va stabili care dintre cei doi bărbaţi se face vinovat de producerea accidentului rutier.