A trecut vara, cu ale ei festivaluri “copy-paste”. Terasele “plictisite” au dispărut și ele. Pietonalul nostru, care se dorește a fi motorul industriei turistice bistrițene, a revenit la existența lui normală. Hoardele de câini și-au recucerit teritoriul, Costan este la post, pe pervazul magazinului de lactate Monor își fac veacul aceiași cerșetori
Magazinele cu vânzători plictisiți, sunt la fel de goale ca de obicei. Singura pată de culoare este eterna coadă de la covrigărie. În același timp, în “capsula timpului” din primărie, consilierii locali vor aproba „Modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor conexe în municipiul Bistriţa – Pădurea Schulerwald”, iar Camera de Comerț își pregătește la cort de data asta, “bâlciul de toamnă” al șosetelor, dulcețurilor și altor asemenea lor, denumit pompos: “Expo Bistrița-Târg de bunuri de larg consul, Salon Verde, Salon Auto”.
Deasupra tuturor tronează, banner-ul de la Central, cu motivantul anunț- “De vânzare, de închiriat!”. Cam asta este imaginea kilomentrului 0 al Bistriței, loc în care s-au investit și se vor investi în continuare saci de bani publici și europeni.
Senzația este a unei cocote, îmbătrânite în vicii, care încearcă să ascundă trecerea timpului printr-un strat gros și strident de fard. Acesta este punctul de pornire a Bistriței europene, care din păcate, oricâte centre de informare, lifturi, struți, bannere și pliante am face, nu poate fi vândută lumii ca destinație turistică importantă.
Aseară, discutând într-un work-shop cu mai mulți oameni din turism, media și comunicare am ajuns la o concluzie. Singura șansă reală este o abordare după modelul centrului vechi din București.
Parteneriat real între principalii actori locali (comercianți, proprietari, oameni de cultură, antreprenori, firme de turism) pentru a stabili în comun direcția, reguli clare și o viziune unitară. Până nu vor trage la aceași căruță toți cei interesați nu se va întâmpla nimic, oricâți bani se vor cheltui pe așa zisa infrastructură turistică.
Nu trebuie mers departe, Sibiul este la 200 de km, Alba Iulia la 170. Aceste orașe, au reușit și reușesc să atragă turiști, rămânând prietenoase și cu localnicii. Dacă nu reușim să ne trezim, să renunțăm la mentalitatea de provincial, nu vom avea nici economie reală, nici investitori și nici locuri de muncă. Vom rămâne un oraș îmbătrânit și prăfuit, trăind din gloria trecutului. Este păcat, pentru că pe bucățele, avem tot ce este necesar pentru a reuși. În schimb nu reușim să-l găsim pe cel sau pe cei care să unească aceste bucățele, pentru ca Bistrița să redevina un oraș de vârf în Siebenburgen.
Cristian Munthiu
Centrul Privat de Afaceri