Elevii bistriteni vor pune astazi in scena prima piesa de teatru antic jucata la Bistrita de tineri. Piesa va fi rodul muncii a doua saptamani sub coordonarea unui profesionist italian.
Francesco Alderuccio, profesor si regizor italian de teatru antic, a invatat timp de 11 zile un grup de 12 elevi bazele teatrului antic grecesc. Acesta i-a invatat si tehnicile de respiratie, de miscare, de mimica si alte lucruri esentiale ce tin de modul de a “juca teatru”.
Elevi de la diferite licee din Bistrita au invatat mult in aceste zile despre modul de a activa pe scena, s-au pregatit intens si astazi vor pune in scena piesa “Bacantele” a lui Euripide.
Teatrul scurt antic va fi pentru prima data jucat in Bistrita de artisti tineri voluntari. Rodul muncii lor se va vedea de la ora 15.00 la Sinagoga Bistrita.
Intrarea este libera si se asteapta cat mai multi spectatori.
“E important sa-i inveti pe viitorii actori bazele teatrului si apoi sa aduci la cunostinte lucrurile care l-au modernizat. Va fi o piesa de teatru antic grecesc de 20 minute. Nu s-a mai facut asa ceva la Bistrita pana acum. Totodata, acesti copii vor avea posibilitatea, daca le aproba scoala si primaria, sa vina in Italia la Festivalul International de Teatru Antic si sa vada efectiv cum se joaca astfel de piese, pentru ca sunt diferite de piesele de teatru cu care ne-am obisnuit noi. Sunt mult mai frumoase si mai expresive, parerea mea. Vom vedea cum reactioneaza publicul bistritean la asa ceva si poate pe viitor vom mai organiza si alte reprezentatii” a declarat pentru Bistriteanul.ro Francesco Alderuccio.