Cu câteva zile înainte de Ziua morţilor Piaţa Decebal s-a umplut de ghivece cu flori. După buget şi după preferinţe bistriţenii pot cumpăra ghivece mici dar şi mari, preţurile variind în funcţie de cât de mari sunt acestea.
Crizanteme de toate culorile, la ghiveci sau tăiate, ori coroniţe făcute din flori, toate pot fi găsite în Piaţa Decebal, iar oferta este pentru toate buzunarele. Bistriţenii îşi pot cumpăra florile pe care vor să le ducă la cimitire de Luminaţie, iar comercianţii ştiu că este o perioadă în care pot face profituri frumuşele.
Tocmai de aceea au adus la piaţă flori pentru toate buzunarele, preţul unui ghiveci micuţ fiind de trei lei, iar cel al unui ghiveci mare de 25 lei. Coroniţele costă 15 - 20 de lei, iar buchetele de flori tăiate pornesc de la 4 lei şi ajung până la 10 lei.
Preţurile sunt la fel ca şi anul trecut, iar comercianţii spun că nu pot cere mai mult pentru că altfel ar rămâne cu marfa pe stoc şi ar ieşi în pierdere.
Ziua morţilor sau Luminaţia este celebrată în fiecare an în data de 1 noiembrie şi are o semnificaţie aparte, mai ales în Ardeal, unde creştinii merg la cimitire şi pun flori, aprind lumânări şi dau pomană pentru liniştea sufletului celor dragi.