Trei vinuri ușoare, parfumate, perfecte pentru savurat într-o zi frumoasă de vară, au fost prezentate aseară de producătorul de vinuri Petro Vaselo la The Drink`s Store - cel mai mare magazin de băuturi din Bistrița.
Iubitorii de vinuri bune s-au adunat aseară la The Drink`s Store pentru a face cunoștință cu vinurile ușoare, de vară, prezentate de crama timișoreană Petro Vaselo.
Domeniul Petro Vaselo a fost înființat în 2002, de o familie de iatlieni - Dal, Tio, care a dorit să dea o interpretare italiană vinului obținut de 2500 de ani în regiunea Petrovaselo (areal DOC Recaș), de lângă Timișoara. Practicând o agricultură ecologică, crama Petro Vaselo și-a atins obiectivul de a face vinuri de o calitate superioară.
Aseară, prezentările au fost făcute de Ariana Negru, care a propus în deschidere vinul Alb de Petro Vaselo, un ”vin cu un parfum radiant și vibrant, la fel de unic ca teritoriul nostru și modul nostru de a acționa, un vin care se remarcă prin arome florale și fructe tropicale”. Alb de Petro Vaselo este ideal a fi servit la o temperatură de14 grade și alături de mâncăruri pe bază de legume sau pește, fructe de mare sau brânză de burduf.
Al doilea vin supus degustării a fost spumantul Bendis din anul 2011, urmat de același spumant dar din producția 2012, diferența dintre cele două spumante cu același nume fiind, dincolo de anii de producție, timpul de fermentație. Bendis este făcut din soiul Pinot Noir și are arome de trandafir și zmeură, remarcându-se totodată printr-o aciditate explozivă, fiind recomandat alături de mâncăruri pe bază de pește, temperatura recomandată de servire fiind de 10 grade Celsius.
Pentru aceste vinuri, Crama Petro Vaselo a cules strugurii manual, selecția boabelor și a ciorchinilor fiind făcută tot manual, iar fermentația s-a făcut în recipoente de oțel inoxidabil, la vinurile Bendis folosindu-se metoda Charmat.
Toate vinurile cramei Petro Vaselo le găsiți în magazinul The Drink`s Store (de pe str. Calea Moldovei, 40 D, vizavi de noul Kaufland), cel mai mare magazin de băuturi din oraș, unde găsiți o colecție generoasă de vinuri (inclusiv ediții și soiuri rare), din producții mai vechi sau mai noi. Pentru cantități mari, comenzile se lansează depozitului Cafe Bar Select din Bistrița, str. Grigore Pletosu, nr. 68.