Distracţie de zile mari pentru copilaşii din aflaţi în grija unui asistent maternal astăzi! Aceştia s-au întâlnit la baza de agrement de la lac unde au avut parte de jocuri şi concursuri în cadrul cărora au putut să îşi arate abilităţile pe care le au, spre bucuria celor care au grijă de ei.
Copilaşii aflaţi în plasament la asistenţii maternali au avut parte astăzi de o petrecere numai a lor şi nu orice petrecere, ci una la care au luat parte peste 200 de copii!
Totul a fost pus la cale de către angajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud care au dorit ca Ziua Copilului să fie sărbătorită într-un mod cât mai plăcut de către cei mici.
Copiii s-au distrat copios la petrecerea organizată de ziua lor şi au încercat să folosească timpul petrecut acolo pentru a câştiga cât mai multe premii la diferite întreceri.
Din păcate, vremea le-a încurcat puţin planurile acestora şi nu au putut alerga în voie prin baza de agrement, dar asta nu i-au împiedicat pe cei mici să se bucure la maxim de petrecere, mai ales că doi clovni au avut grijă ca cei mici să se simtă speciali de ziua lor.