Aproape un milion de euro este cea mai mare datorie pe care un bistrițean o are către bugetul de stat! În total datoriile primilor patru bistrițeni (care depășesc pragul de un milion de lei) la bugetul de stat „sar" de 11 milioane de lei. AFLĂ cine sunt aceștia și ce datorii au față de stat:
Oameni de afaceri, lichidatori, avocați, notari sau simpli cetățeni, în total peste 750 de persoane fizice, numai din municipiul Bistrița, se află pe lista publicată ieri de ANAF.
Conform datelor publicate de Fisc, restanțele bistrițenilor pornesc de la 1.500 de lei și ajung până la peste 4,2 milioane de lei, datorii restante pe care persoanele fizice le au către buget.
În top-ul alcătuit de ANAF, patru bistrițeni au datorii mai mari de un milion de lei. În total, sumele restante ale celor patru depășesc 11 milioane de lei.
Primul pe lista datornicilor este Ioan Sorin Pușcaș care ar trebui să achite bugetului de stat fabuloasa sumă de 4.263.578 de lei.
Ioan Sorin Pușcaș a fost unul dintre administratorii companiei Mopan SA, fosta fabrică și moară de pâine care produceau în urmă cu mai bine de 25 de ani pâinea necesară bistrițenilor.
În 2009, Mopan SA a intrat oficial în faliment, doi dintre acționarii acestei companii aflându-se pe lista scurtă a celor mai mari datornici din Bistrița la bugetul de stat. Este vorba despre Ioan Pușcaș Sorin și de Lucian Alexandru Paap, aflat pe locul IV în top, cu o datorie de 1.260.832 de lei.
Locul II pe lista celor mai mari datornici este ocupat de Dumitru Nedelea, care are de plătit o sumă de 3.571.252 de lei.
Dumitru Nedelea a fost dezvoltator imobiliar, o parte din blocurile construite în apropierea hotelului Diana aparținând acestuia. Nedelea a fost unul dintre constructorii problematici ai Bistriței, care a ridicat blocuri fără să respecte autorizația de construcție sau fără să aibă actele necesare. El a încercat chiar să falsifice o parte din acte, pentru care a fost condamnat la un an de pușcărie la finalul anului 2012.
Locul III în topul celor mai mari datornici la bugetul de stat este deținut de un alt constructor problematic al Bistriței, Ungur Lucian Adrian care înregistra, conform datelor publicate de ANAF, la 31 martie 2016, o restanță la bugetul de stat de 1.992.284 de lei.
Datoriile celor patru bistrițeni la buget depășesc 11 milioane de lei, locul V fiind ocupat de un alt dezvoltator imobiliar, însă suma pe care acesta o are de achitat coboară sub un milion de lei.
Pe lista publicată ieri de ANAF se află 187.230 de persoane fizice care au restanțe mai mari de 1500 de lei, la data de 31 martie 2016, către bugetul de stat.
ANAF intenționează să publice listele datornicilor o dată la trei luni.
În aceste statistici intră marii contribuabili care au datorii peste 100.000 de lei, contribuabilii mijlocii cu datorii peste 50.000 de lei, micii contribuabili care au datorii peste 10.000 de lei, iar în cazul persoanelor fizice datoria minimă este de 1500 de lei.