Fostul premier Victor Ponta spune că PNDL-ul este un program extraordinar deşi recunoaşte că, la început, nu a fost prea încrezător. Acest program a adus în Bistriţa-Năsăud, după cum anunţă Radu Moldovan, preşedintele CJ BN, finanţare pentru 111 proiecte în peste 50 de comune.
„E foarte bine dacă reuşesc să continue PNDL-ul. PNDL-ul a fost cel mai bun lucru pe care l-a făcut Liviu Dragnea ca ministru, cu sprijinul lui Eugen Teodorovici, căci fără ministrul de Finanţe nu se putea. PNDL-ul a fost un program extraordinar şi este ceva care, repet, este meritul lui Liviu Dragnea. La început nu am fost total convins, dar acum toată lumea îmi spune că a fost extraordinar”, a declarat astăzi la Bistriţa fostul prim-ministru Victor Ponta.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, susţine ceea ce spune Ponta şi anunţă că anul trecut, în toamnă, au fost aprobate spre finanţare prin acest program nu mai puţin de 111 proiecte în Bistriţa-Năsăud.
„Fac doar o completare: în judeţ, în momentul de faţă, se derulează 111 proiecte aprobate de Guvernul Ponta în toamna anului 2015 cu finanţare integrală, după modificarea regulilor de atribuire a proiectelor la PNDL”, a declarat Radu Moldovan.
Preşedintele Consiliului Judeţean spune că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a cerut o inventariere în fiecare judeţ cu documentaţiile pentru proiecte.
„Norocul nostru a fost că acele proiecte au fost aşa de bine gândite încât nimeni nu se putea atinge de ele, pentru că dacă cineva îşi permitea să se atingă de un proiect, o primărie sau Consiliul Judeţean - dacă nu la prima şedinţă de judecată, la a doua sigur câştiga procesul”, a mai spus Radu Moldovan.