Instalaţiile de sărbători reprezintă o problemă importantă pentru oamenii de vază ai Bistriţei. VEZI de ce înainte de Paşte, la şedinţa de Consiliu Local, înțelepții orașului se atacă reciproc pe tema becurilor de Crăciun:
Ce să mai discuţi cu puţin timp înaintea unei campanii electorale? Bineînţeles, lucruri „importante”, cum ar fi... instalaţiile de Crăciun. Le luăm jos sau aşteptăm iarna, vara şi tot aşa?
Ioan Peteleu, consilier local, l-a chestionat astăzi, la ședința de Consiliu Local, pe primarul Ovidiu Creţu în legătură cu instalaţiile „kitsch” care, după părerea sa, nu-şi mai au rostul. Într-un cuvânt, „ţara arde, baba se piaptănă” și ultima problemă nerezolvată a orașului erau becurile de Crăciun.
Cetăţenii din Bistriţa-Năsăud asistă la un adevărat circ înainte de (ne)aşteptata dată de 5 iunie 2016. Dacă la Bistriţa, în şedinţele de Consiliu Local se discută despre nimicuri care ar fi trebuit rezolvate în urmă cu câteva luni – dacă era așa mare problema, în Sîngeorz-Băi candidaţii intră în conflict cu frizeriile unde se bârfesc candidații, iar la Năsăud se schimbă yalele sediilor de partid, în timp ce la Parva se sapă groapa primarului.
Acestea fiind spuse, din nou, nu ne rămâne decât să fim români adevăraţi. Asta înseamnă că vom merge iarăşi la vot ca să alegem răul cel mai mic. Că ceva mai bun, pare-se, că nu avem de unde alege! Ăștia sunt, cu ei defilăm!