O singură elevă din Bistriţa-Năsăud - absolventă a Colegiului „George Coşbuc” din Năsăud - a susţinut examenul de Bacalaureat la Ploieşti, în sesiunea specială dedicată absolvenţilor de liceu din loturile olimpice care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sau celor care susţin admiterea în universităţile din străinătate.
Cristiana Cosma a făcut parte dintre 152 de candidați care au fost declaraţi admişi la examenul național de Bacalaureat 2017 în sesiunea specială desfăşurată la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti în perioada 29 mai – 9 iunie.
Eleva din Năsăud a obţinut media 9.30 – după 9.80 la Limba şi Literatura Română, 8.10 la Istorie şi 10 la Geografie.
Ministerului Educaţiei Naţionale a publicat ieri pe site-ul său rezultatele obţinute de absolvenţii care au susţinut Bacalaureatul înaintea tuturor, precizând că rata de promovabilitate este superioară celei înregistrate anul trecut.
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat îi vizează pe absolvenţii de liceu din loturile olimpice care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru liceenii care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu prima sesiune a examenului propriu-zis (iunie-iulie).
Cristiana Cosma a obţinut în luna aprilie menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română desfăşurată la Alba Iulia şi locul I la Olimpiada Naţională de Biologie, desfăşurată câteva zile mai târziu în Baia Mare, unde năsăudeanca s-a calificat cu 94 de puncte în lotul internaţional lărgit de biologie.
Foto Facebook