Zeci de bistriţeni, tineri, adulţi şi bătrâni au participat astăzi la rondul cetăţii. Trasele au fost diferite, unul pentru cei care au mers pe jos şi celălalt pentru cei cu biciclete, role sau skateboard-uri. Evenimentul este menit să încurajeze bistriţenii să renunţe la maşini.
În cadrul ''săptămînii mobilităţii'' Primăria Bistriţa a organizat mai multe evenimente printre care şi un rond al cetăţii. Zeci de bistiţeni s-au aliniat în această dimineaţă la start. Municipalitatea a organizat două trasee.
Startul s-a dat de pe pietonalul Liviu Rebreanu iar pentru cei care au mers cu biciclete, role şi skateboard-uri traseul a continuat pe strada Albert Berger, apoi prin faţa Centrului Cultural Municipal ''George Coşbuc'', strada Ecaterina Teodoroiu, Piaţa Unirii, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bulevardul Republicii, strada Spiru Haret şi s-a încheiat în Piaţa Centrală.
Bistriţenii care au preferat mersul pe jos au pornit tot de pe pietonalul Liviu Rebreanu după care au luat-o pe strada Albert Berger, prin faţa Centrului Cultural Municipal ''George Coşbuc'', strada Dogarilor, strada Mihai Eminescu, au continuat pe Bulevardul Republicii, strada Spiru Haret şi au terminat în Piaţa Centală.
Prezent la eveniment a fost şi primarul Ovidiu Creţu care încurajează mersul pe jos. Edilul a explicat celor prezenţi că ''viaţa bazată pe mijloacele de transport care folosesc combustibil ajunge spre sfârşit şi că trebuie să găsim alte mijloace care să fie nepoluante şi care să folosească energie regenerabilă''.
Creţu nu a participat la rondul cetăţii de astăzi însă a participat joi seara la turul Bistriţei pe bicicletă.