Campionatul Mondial de Atelaje a avut loc în perioada 10-13 septembrie în Ungaria, la Fabiansebestyen. Printre cei care au reprezentat România la această competiţie se numără şi bistriţeanul Paul Pop, alias Jack, care s-a clasat pe locul V.
Paul Pop a avut rezultate uimitoare la Campionatul Mondial de Atelaje, el având cea mai bună performanţă obţinută până în prezent de un sportiv român la o astfel de competiţie.
Campionatul Mondial de Atelaje presupune trei probe: dresaj, maraton şi obstacole, iar clasamentul final se face adunând punctele obţinute de fiecare echipă la toate cele trei probe. Paul Pop a obţinut un punctaj final de 370,51 după cele trei zile de competiţie.
La campionatul din acest an au fost înscrise 21 de ţări printre care România, Ungaria (clasată pe locul I), Italia (locul II), Germania (locul III), Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Polonia, Olanda, Belgia sau Statele Unite.
Paul Pop povestea în urmă cu mai bine de o lună că de opt ani se pregăteşte pentru acest moment şi că a muncit foarte mult pentru a face performanţă.
„Pregătim permanent opt cai de sport și întotdeauna alegem trei dintre ei, care sunt în cea mai bună formă la momentul respectiv. Sunt cai de sport olandezi, germani și Lipițani. Cu cât câștigă mai multe competiții cu atât valoarea lor crește", declara acesta.