Elevii bistriţeni au fost cazaţi în familiile colegilor greci de la gimnaziul Ekto Gymnasio Heraklion, Creta, şi au trăit intens experienţa unui schimb cultural-educaţional. S-a promovat toleranța culturală, diversitatea de păreri și satisfacerea nevoii de cunoaștere, cucerindu-se, astfel, şi înțelepciunea de a înţelege istoria culturală a lumii.
Iulia Mureşan, clasa a XI-a C, CNLR Bistriţa: „Înainte de a începe această călătorie a învățării, profesorii din Grecia ne-au trimis câteva materiale relevante referitoare la activităţile propuse în această reuniune de proiect.
Mai mult decât atât, ne-au fost testate și cunoștințele în materie de arheologie. Cât de mult știți despre civilizația minoică? Ei bine, organizatorii proiectului și-au propus să ne ajute să răspundem mai ușor la această întrebare. În acest sens, am avut parte de un progam dens, constând în vizite la unele dintre cele mai importante situri arheologice din Creta, cum ar fi palatele din Knosos și Phaistos, sau plimbări prin sate tradiționale grecești, unde am gustat din bucătăria autohtonă și am luat parte la workshop-uri pe diverse teme - țesut la război cu lână grecească şi preparat ulei aromatic - care ne-au fost pregătite de către organizatori.
Pe tot parcursul documentării am fost însoțiți de ghizi profesionişti care au ridicat standardul informaţional al locurilor vizitate. Ceea ce a făcut diferența faţă de o simplă excursie, a fost atenția acordată felului în care noi învățăm ceea ce vizităm și cum putem folosi aceste informaţii pentru a aprecia valorile propriei culturi naţionale dar și pe cele universale. Noi credem că am învățat multe lucruri deosebite de la oamenii pe care i-am întâlnit.
Trebuie menționat profesorul și lingvistul Garreth Owens, care este preocupat de descifrarea mesajului inscripționat cu câteva mii de ani în urma pe celebrul disc din Phaistos și care nu s-a sfiit să își arate entuziasmul de a fi înconjurat de elevi din locuri diferite ale lumii, încurajându-ne să colaborăm şi să comunicăm.
Evident că cel mai bine am înțeles scopul acestui schimb de experiență trăind în familiile corespondenților noștri și simțind cu adevărat cum e să trăiești în Grecia.
Lucrurile pe care le poți învăța în urma unor astfel de proiecte sunt greu de învățat altfel, și de aceea ne-am întors în România, înapoi la școală, cu o mare doză de entuziasm pe care vrem să o transmitem mai departe…!”
Colegiul Național „Liviu Rebreanu” este coordonatorul proiectului Erasmus+ „UNESCO HERITAGE”, având ca parteneri școli din alte 6 țări europene: Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Croația și Cehia. Delegația din România s-a întors recent din insula Creta, echipa CNLR fiind formată din patru elevi (Iulia Mureşan, Tatiana Zăpârţan, Andreea Cifor, Cristian Mureşan) şi profesorii Dalia Chira şi Constantin Rus.