În următorii ani, Pasul Tihuța ar putea deveni bază de antrenament pentru cei mai valoroși câini nordici ai Europei. Este un proiect ambițios, la care lucrează Damaschin Berende, organizatorul competiției de atelaje canine „Drumul Romanilor”.
Weekendul acesta, Pasul Tihuța găzduiește una dintre puținele competiții din țara noastră de atelaje trase de câini nordici. Ajunsă la a doua ediție, competiția a dat aripi organizatorilor, care au rămas surprinși de impactul avut la nivel european. Mai multe despre această competiție puteți citi AICI.
Mai mult, Damaschin Berende, unul dintre organizatori își dorește ca în următorii ani, Pasul Tihuța să se transforme într-o bază de antrenament pentru sportivii și campionii din țările care nu prea se pot bucura de zăpadă iarna.
„Obiectivul nostru este să devenim o tabără de antrenament pentru multe din echipajele din Europa, care nu întotdeauna au condiții prielnice de antrenament, cum sunt zone din Franța sau Germania. În condițiile în care vom reuși să facem o tabără de antrenament aici, cu siguranță va fi mult promovat și potențat acest concurs și acest brand, pe care îl dorim dezvoltat serios, la nivelul următorilor ani”, a precizat Damaschin Berende.
Prezenți la competiție, mai mulți concurenți din Republica Moldova au recunoscut că se descurcă foarte greu cu antrenamentele, întrucât nu prea au parte de zăpadă, astfel că o bază de acest gen pare bine venită.