Nu existau boxe care să amplifice vocea preotului, străzile nu erau luminate, Securitatea și milițienii pândeau discret de peste tot – sau asta era cel puțin impresia unora dintre bistrițenii care participau cu miile și înainte de 1989 la slujba de Înviere – iar pe atunci, parcă, sentimentul înălțător cu care se întorceau de la biserică era mai puternic.

Poate și pentru că pe vremea comuniștilor nu existau atâtea variante de a petrece timpul liber, pentru că programul la televiziune nu se lungea mai mult de două ore (20.00 – 22.00) iar plimbările pe stradă în grupuri prea mari erau atent monitorizate, dacă nu chiar interzise.

Nu existau zile libere, nici înainte nici după Paști și deseori – pentru a le „strica” duminica de Paști – elevii erau chemați la școală pentru diferite activități și manifestări pionierești.

Carnea de miel și ouăle se cumpărau infinit greu (majoritatea alimentelor se vindeau „pe cartelă”, în rație, după un stat la coadă de câteva ore, uneori) iar cei care aveau rude la țară erau considerați binecuvântați, pentru că de acolo primeau multe dintre alimentele necesare mesei de sărbătoare.

Oamenii nu aveau voie să meargă la biserică, pentru că sistemul încerca din răsputeri să înlocuiască toate religiile cu o nouă religie – comunismul, în viziunea căreia nu exista decât viața prezentă, viața trăită pe pământ și realizările mărețe pe care trebuia să apuci să le faci fără a precupeți niciun efort.

Cu toate acestea, lumea mergea cu înverșunare la slujbele marilor sărbători religioase, în ședințele de partid toți afirmau că nu se duc la biserică dar, pe ascuns, foarte multă lume mergea. Doar cei cu funţii de conducere în întreprinderi, angajații din Armată sau Miliție şi marii activişti PCR respectau cu strictețe ordinele de partid și nu mergeau la biserică, însă ouă roșii acasă tot ciocneau.

Foto: etimpu.ro