S-a încheiat licitaţia pentru reabilitarea pasarelei, a anunţat astăzi primarul Ovidiu Creţu, astfel încât în cursul acestei săptămâni este foarte posibil ca şi contractul să fie semnat iar pasarela să intre curând în reparaţii capitale.
Antrepriza Reparaţii şi Lucrări SRL din Cluj-Napoca a câştigat licitaţia pentru reabilitarea pasarelei, a precizat primarul Ovidiu Creţu.
În această săptămână municipalitatea va semna contractul şi cel târziu săptămâna viitoare, pasarela va fi predată firmei ce va executa lucrările în zonă.
Primarul a mai spus că în acest moment se poartă discuţii cu firma de construcţii pentru a putea găsi o soluţie tehnică să se menţină circulaţia în zonă măcar temporar sau parţial. „Este un drum important, lumea s-a obişnuit cu el iar ocolul ar fi destul de mare” a motivat primarul Ovidiu Creţu adăugând că „fluxul dinspre Viişoara ar putea fi deviat, dar discutăm totuşi cu constructorul şi se pare că există înţelegere şi din partea lui. Cu certitudine, n-o să fie o bandă deschisă publicului pe toată perioada reparaţiilor, dar cu anumite restricţii sau măcar parţial – sperăm că bistriţenii vor putea folosi pasarela…” a mai spus Ovidiu Creţu.