Primarul Ovidiu Crețu spune că pârtia de schi din Wonderland se poate întreține mai ușor cu ajutorul... oilor. Conform edilului, este chiar indicat ca iarba care acoperă spațiul de agrement să fie păscută de oi de câteva ori pe an.
Primarul municipiului, Ovidiu Crețu spune că păscutul oilor este o metodă eficientă de a întreține pârtia de schi din Wonderland, dar nu mai mult de una sau două sesiuni de păscut pe an.
Afirmația edilului vine în contextul unei emisiuni televizate în care a vorbit despre starea pârtiei de schi.
„În primăvară am avut ploi torențiale care au făcut făgașe de-a lungul pârtiei, pentru că, firesc, pârtia a fost însămânțată, dar iarba însămânțată nu a reușit să țină în loc pământul. Gazon rulouri este exclus să faci pe o astfel de pârtie. Eu pot să vă spun că arată ca o pășune obișnuită, dar toate șansele sunt ca să crească iarba pe care am semănat-o. Făgașele au fost acoperite, am cules bolovanii mari de pe pârtie, deci am avut cantități mari de piatră care au fost duse pe pârtie pentru că fixează solul și atunci printre pietrele respective crește și iarba și mă rog, se rezolvă mai multe probleme în același timp, dar nu îmi fac niciun fel de probleme referitor la iarbă. Iarba în România, din fericire, crește și vom avea condiții bune. Pe pârtiile de schi nu se face pășunat decât foarte bine organizat, se trece cu turmele o dată, de două ori pe an, deci nu se face un pășunat așa cum se face la orice pășune. Noi de aceea am și îngrădit pârtia, ca să nu intre cei care sunt crescători de oi. Este indicat, nu numai pentru pentru îngrășământul natural, ci și păscutul ierbii, dacă ea are o anumită mărime și ea se paște de două, trei ori pe an este întreținere bună. Dacă este păscută în fiecare zi sau așa cum se întâmplă pe pășune riști să nu ai iarba corespunzătoare. Acum zona respectivă nu mai este o pășune, este spațiu verde, spațiu pentru sport și agrement pentru că acel spațiu aparține municipiului. Pășunile de oriunde ar fi aparțin tuturor cetățenilor municipiului și cred că este aberant să ai un loc așa de bun cum este zona Wonderland, în care trei sau patru familii să crească 1.500 de oi și cetățenii din Bistrița să se ducă la Toplița sau la Vatra Dornei sau în altă parte când se pot face amenajări acolo”, a declarat primarul Ovidiu Crețu, în cadrul emisiunii Impact de la AS-TV.
Cât despre deschiderea pârtiei și momentul în care bistrițenii vor putea schia în Wonderland, Ovidiu Crețu spune că trebuie să așteptăm până vor fi câteva zile cu temperaturi sub cinci grade cu minus.