Mişcaţi de gestul altruist al bistriţenilor şi alţi senatori şi deputaţi şi-au anunţat intenţia de a părăsi în grabă hotelurile de lux în favoarea unor garsoniere sau apartamente în care să locuiască împreună, ca nişte buni colegi, uniţi în demersul lor politic de a salva naţiunea. Conform calculelor făcute de Mugur Isărescu, cele circa 6 milioane de euro economisite vor fi redirecţionate către sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi şi crearea fondului de rulment pentru medicamentele bolnavilor de cancer. „Când am aflat că se vor plăti doar pentru cazarea mea 1800 de euro lunar m-am ruşinat, ştiind că din banii ăştia Statul Român ar putea ajuta bolnavii de cancer sau ar putea rotunji salariile medicilor. S-a mai pus şi problema transportului cu maşina de la hotel la Parlament. Ştiu că benzina s-a scumpit în ultimul hal aşa că o să folosesc mijloacele de transport în comun. Asta îmi va permite să fiu mai aproape de alegători, aşa cum le-am promis în campania electorală, să văd cu ce probleme se confruntă. Simt că e alegerea potrivită, mai ales dacă, doamne fereşte, se întâmplă să am probleme personale în timpul mandatului, caz în care nu o să fac absolut nimic pentru judeţ. Nu râdeţi, li s-a întâmplat multora din predecesorii mei. După ce au ajuns în Bucureşti nu s-au mai putut concentra la binele poporului. Ceva ca o boală. O formă de surmenare incurabilă provocată de efortul depus în campania electorală”, a declarat unul din parmalentarii bistriţeni, care a insistat să îşi păstreze anonimatul.

Imediat după acest anunţ, stâlpii din cartierele mărginaşe dar şi centrale din Bucureşti s-au umplut de oferte: „Cazăm parlamentari la demisolul clădirii! Preţuri avantajoase, all inclusive!” sau „Cazăm parlamentari!!! Camere mobilate cu pat matrimonial. Inclusiv doi în acelaşi pat. Asigurăm discreţie!” „Ofer vilă mobilată gratuit oricărui parlamentar din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI” „Cazez parlamentară. Precizez că sunt bolnav şi am nevoie să îmi gătească şi să îmi schimbe plosca. Preţ negociabil, zonă ultracentrală. Rog seriozitate. Posibil moştenire!” „Cazez tineri parlamentari dispuşi să lucreze peste program. Ofer transport la locul faptei.”

Ei, da. Vise frumoase. Să aşteptăm. Să mai aşteptăm. Poate, poate se vor îndeplini. Pentru că asta suntem. Un popor trist care aşteaptă. Aşteaptă pe banii lui mai bine de un ceas în cabinetul medicului pentru o consultaţie de 5 minute. Aşteaptă cu orele la urgenţă. Aşteaptă şi trei luni să îi vină rândul la o reţetă gratuită. Îşi aşteaptă cu sufletul la gură salariul de mizerie sau indemnizaţia sau şomajul. Şi plânge. Aşteaptă ajutorul social, ieftinirea benzinei, a gazului şi a pâinii. Aşteaptă schimbarea unui guvern cu altul aşa cum aşteaptă ca vecinii să-i cureţe gheaţa din faţa blocului. Aşteaptă în faţa televizorului şi înjură şi urăşte. Aşteaptă până moare să se schimbe lumea. Să-i fie bine. Atâta vreme cât schimbarea nu începe cu el. Atâta vreme cât nu trebuie să facă nimic altceva decât să se plângă şi să aştepte.