Directorul Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistrița-Năsăud se află din 3 noiembrie sub control judiciar. Procurorul șef Ramona Bulcu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns ziarului nostru că directorul DSV este acuzat de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
„Vă comunicăm faptul că, în dosarul la care faceţi referire, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări faţă de inculpatul Ioan Bogolin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual. Totodată, prin ordonanţa din data de 3 noiembrie 2014, procurorii au dispus măsura controlului judiciar” se arată în răpunsul oficial trimsi redacției noastre de procurorul șef al Biroului de informare publică şi relaţii cu presa, Ramona Bulcu.
De mai bine de o lună au apărut în Bistrița zvonuri legate de cercetarea penală a directorului DSVSA, Ioan Bogolin.
În acest timp șeful DSVSA nu a trecut pe la sediul Direcției, pe care o conduce fiind în concediu și medical și de odihnă și nici nu a răspuns la telefon pentru a confirma sau informa zvonurile legate de problemele apărut în ultima perioadă.
Într-un răspuns trimis redacției noastre, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă faptul că șeful DSV se află sub control judiciar, fiind cercetat pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
Se pare că procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi cercetează pe mai mulți șefi de la Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care ar fi falsificat documente legate de starea de sănătate a unor vite care au fost exportate în Uniunea Europeană.
Acest fapt ar putea pune în pericol exporturile de bovine ale României în UE, deja probleme existând cu Rusia. În acest dosar, Cristian Duicu, director General al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost arestat pe 31 octombrie și este și acum după gratii.